Societate
Ce a apărut pe profilul tinerei găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt. Mesajul sfâșietor transmis de sora Valentinei
De
Ce a apărut pe profilul tinerei găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt. Toți cei care o cunoșteau pe Valentina sunt șocați de moartea cumplită de care a avut parte tânăra.
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză care plutea pe râul Olt
După ce s-a aflat de moartea Valentinei, cei care au cunoscut-o au postat mesaje emoționante pe rețelele de socializare.
”Drum lin în corul îngerilor!”/ „Nu-mi vine să cred așa ceva! Doamne, Valentina!”/ „Dumnezeu să te ierte!”/ „Păcat de ea, cât de frumoasă era”/ „Drum lin, fată dragă!” „Off, suflet frumos!”, sunt câteva dintre mesajele postate pe rețelele de socializare.
De asemenea, sora Valentinei, o cunoscută hairstylistă din România, a transmis un mesaj sfâșietor pe internet.
”O parte din mine a plecat cu tine…Te iubesc, sora mea! Până ne vom revedea…”, a transmis sora tinerei de 28 de ani.
După acest mesaj, sora Valentinei a postat fotografii cu ele două, însoțite de un nou mesaj emoționant.

”Ai plecat și ai luat cu tine o parte din mine…Te iubesc, sora mea, infinit!”, a mai transmis sora tinerei.
Valentina Ioana Tănăsie avea 28 de ani, era originară din județul Dolj, și locuia fără forme legale în localitatea Tomșani, județul Vâlcea. Trupul ei neînsuflețit a fost descoperit marți, închis într-o valiză care plutea aproape de mal pe râul Olt, în zona barajului Ionești.
Rezultatele necropsiei au confirmat scenariul de o cruzime extremă: tânăra a avut o moarte violentă, cauzată de un șoc traumatic și hemoragic. Medicii legiști au stabilit că decesul a survenit luni, cu doar o zi înainte ca valiza să fie găsită.
Victima prezenta două leziuni traumatice la nivelul capului şi cinci coaste rupte, precum şi leziuni, escoriaţii şi plăgi la nivel gambelor.
„Ca mecanism de producere s-a stabilit că acestea ar fi fost produse, leziunile per ansamblu, lovire cu corpuri dure, obiect cu vârf ascuţit şi marginea ascuţită, posibil cuţit şi prin comprimare toraco-abdominală, posibil să se fie aşezat pe victimă. Iar decesul datează din 21.09.2026”, a adăugat Adrian Vrăbete.
Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor și îl suspectează de comiterea crimei pe iubitul acesteia, un bărbat în vârstă de 30 de ani.
În timpul unei percheziții efectuate miercuri la locuința acestuia, anchetatorii au descoperit, pe o saltea care ar fi fost folosită de cei doi, „multiple pete dinamice de substanţă brun roşcată, ce par a fi de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Adrian Vrăbete.












