Societate
Caz revoltător în Neamț. Trei frați de un an și doi ani au ajuns în grija statului după ce părinții nu i-au mai vrut
De

Caz revoltător în Neamț. O femeie din Roman s-ar fi prezentat în fața autorităților și le-ar fi spus că nu mai dorește să își crească cei trei copii. În urma unei anchete sociale, autoritățile au constatat că micuții trăiau și în condiții necorespunzătoare.
Caz revoltător în Neamț. Gemeni de un an și fratele lor de doi ani, abandonați de părinți
Asistenții sociali au încercat să îi convingă pe părinți să își schimbe decizia și le-au oferit sprijin pentru a putea avea grijă de copii. Însă, în ciuda ajutorului propus, răspunsul acestora ar fi rămas același.
Autoritățile au încercat apoi să găsească o rudă care să poată avea grijă de ei, însă nu au avut succes. Nimeni din familie nu și-a dorit să-i crească. Astfel, pentru moment, cei trei copii au ajuns la Centrul de Primire în Regim de Urgență din Roman, acolo unde niște străini au grijă de ei.
Părinții celor trei frați ar fi pierdut luna trecută un alt copil, un bebeluș de doar două luni, care a murit în spital, potrivit observatornews.ro.
Citește și Accident grav în Constanța. Cinci persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital











