Connect with us

Casa Verde 2026. Ministerul Mediului anunță o schimbare importantă în program, cine poate solicita fonduri pentru baterii

Societate

Casa Verde 2026. Ministerul Mediului anunță o schimbare importantă în program, cine poate solicita fonduri pentru baterii

Programul Casa Verde nu va mai fi organizat după principiul primul înscris, primul servit, astfel că accesul la finanțarenu va depinde de rapiditatea cu care solicitanții reușesc să își depună cererile.

Pentru finanțarea bateriilor destinate stocării energiei sunt prevăzute 400 de milioane de lei. Poitrivit ministrulu Mediului, programul marchează o schimbare de direcție față de finanțările acordate în ultimii ani pentru producerea energiei prin sisteme fotovoltaice.

„Pentru prima dată în România vom finanța, practic, doar bateriile pentru stocarea energiei”, a declarat Diana Buzoianu, potrivit Agerpres.

Ministrul a explicat că schimbarea regulilor vine după o perioadă în care investițiile în panouri fotovoltaice nu au fost însoțite, în aceeași măsură, de soluții pentru stocarea energiei. Potrivit acesteia, situația a contribuit la creșterea presiunii asupra sistemului energetic național.

„Deci schimbăm paradigma din ultimii ani de zile în care s-a investit enorm în fotovoltaice, dar fără niciun fel de sistem de stocare, ceea ce a dus inclusiv la o presiune foarte mare pe sistemul energetic național.

Am schimbat inclusiv paradigma «primul venit, primul servit». De aici și toate discuțiile, pentru că înainte era, pentru absolut toate programele lansate de AFM, un concurs de cine dă click mai rapid, cine are robotul care este conectat mai rapid la platformă și dă click mai rapid pe platforma respectivă”, a spus Buzoianu.

Citește și: Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, după ce Comisia Europeană a respins proiectul privind Legea salarizării: „Ni s-a atras atenția că ne poate afecta ratingul de țară, un rating pe care l-am obținut «la mustață»”

Pentru stabilirea beneficiarilor vor fi utilizate criterii de departajare, iar Ministerul Mediului susține introducerea valorii cofinanțării printre acestea. Propunerea vizează acordarea unei priorități mai mari solicitanților care sunt dispuși să contribuie cu o sumă mai mare la finanțarea sistemului de stocare.

„Din punctul nostru de vedere ar fi trebuit să aibă prioritate beneficiarii care doreau să cofinanțeze mai mult sistemul de stocare de baterii. AFM a venit cu propunerea de capacitate a sistemului și de putere a sistemului instalat”, a punctat Diana Buzoianu.

Cele două criterii propuse de Administrația Fondului pentru Mediu, referitoare la capacitatea sistemului și la puterea sistemului instalat, sunt în prezent supuse discuțiilor publice. Ministrul a precizat că au fost formulate deja observații cu privire la variantele propuse.

„Aceste două criterii sunt astăzi puse în discuție și am observat că există anumite observații venite în spațiul public. O parte dintre observații sunt pertinente, altă parte nu. Cert este că, la finalul acestei dezbateri publice, ghidul va fi unul mai bun, unul îmbunătățit, pentru că asta este ceea ce ne dorim și ne dorim să îl lansăm cât mai rapid posibil. Eu sper că în luna octombrie deja să avem acest program lansat”, a mai precizat ea.

Citește și: Termocentrala Turceni a fost scoasă complet din funcțiune, joi, după o defecțiune la un cazan. Când ar putea fi repornită

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top