Societate
Carambol cu 30 de mașini pe Autostrada Soarelui. S-a activat Planul Roșu de intervenție, traficul e blocat
De

Duminică dimineață, un accident în care au fost implicate 30 de mașini s-a produs pe Autostrada Soarelui, în dreptul orașului Cernavodă. În urma incidentului, autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Conform celor mai recente informații, traficul este complet blocat.
De asemenea, la sfârșitul lunii iunie, un accident tragic a avut loc pe autostrada A2, la kilometrul 50, în localitatea Săruleşti, judeţul Călăraşi, când un autocar s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma incidentului, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, mobilizând rapid echipe de salvatori şi două elicoptere SMURD.
Accidentul s-a produs pe sensul de mers către litoral, la kilometrul 51 al autostrăzii Bucureşti – Constanţa, în zona localităţii Nicolae Bălcescu din judeţul Călăraşi. Potrivit Centrului Infotrafic, autocarul transporta 28 de persoane, dintre care 6 adulţi şi 22 de minori. Vehiculul s-a răsturnat după ce anvelopa dreaptă faţă a explodat, provocând pierderea controlului şi ieşirea în afacerea carosabilului.
Din cele 28 de persoane aflate în autocar, o persoană adultă a decedat, doi minori au fost grav răniţi, iar 18 persoane au suferit răni uşoare, patru fiind transportate la spital cu ambulanţe (două minore şi două persoane adulte, inclusiv şoferul autocarului). Alţi 11 minori au fost transportaţi, fără probleme grave, la spitalele „Marie Curie” şi „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti pentru investigaţii suplimentare. În plus, 3 minori au fost preluaţi de părinţi şi duşi cu autoturismele personale la spital pentru îngrijiri medicale.
Autocarul transporta echipa de mini baschet a Asociaţiei Sportive Star Oradea, alcătuită din copii şi antrenori, care se îndrepta spre litoral pentru a participa la Festivalul Naţional de Baby Baschet de la Costineşti. Preşedintele CSM Oradea, Şerban Sere, a confirmat pentru presa locală că echipa implicată în accident era echipa de baschet „Star Oradea”.
Victima decedată este Marius Coman, antrenorul echipei de mini baschet Star Oradea. Tânărul de 23 de ani se afla în partea din față a autocarului în momentul impactului,













