Societate
Calendar ortodox 27 iunie 2025. Sfântul ocrotitor al celor bolnavi și al celor nevoiași. Scurtă rugăciune făcătoare de minuni
De

Sărbători religioase 27 iunie 2025
Ortodoxe: Sfântul Cuvios Samson
Greco-catolice: Sf. cuv. Samson primitorul de străini
Romano-catolice: Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.
Calendar ortodox 27 iunie 2025. Cine a fost Sfântul Cuvios Samson
Sfântul Cuvios Samson era originar dintr-o familie înstărită a Romei antice. Cunoscut în tradiția creștină drept un medic cu har, Samson s-a dedicat alinării suferințelor trupești și sufletești ale celor bolnavi. Potrivit izvoarelor bisericești, el era rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306–337), cel care a legalizat creștinismul în Imperiul Roman.
Dăruit cu o credință profundă și cu o empatie puternică manifestată față de cei aflați în nevoie, Samson a fost mai mult decât un simplu tămăduitor. Pe lângă cunoștințele medicale, i s-a atribuit și un dar duhovnicesc special – acela al vindecării miraculoase, considerat o binecuvântare de la Dumnezeu, răsplată pentru viața sa virtuoasă și pentru credința neclintită.
Citeste si Rugaciunea de dimineata: Ce sa spui imediat ce te trezesti!
După ce și-a împărțit averea săracilor, Samson a intrat într-o mănăstire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. După ce l-a vindecat pe împăratul Iustinian, a primit de la acesta o casă pentru săraci. Samson s-a îngrijit până la sfârşitul vieţii de cei nevoiaşi, scrie crestinortodox.ro. A trecut la cele veșnice în anul 530 și a fost îngropat în biserica Sfântului Mucenic Mochie.
Calendar ortodox 27 iunie 2025. Scurtă rugăciune către Sfântul Cuvios Samson, ocrotitorul celor bolnavi şi al celor nevoiaşi
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminator lumii, strălucind cu minunile, Samson, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.













