Connect with us

Blestemul ascuns al veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce mesaj ar fi fost scris pe hainele care acoperă sfintele moaște

Societate

Blestemul ascuns al veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce mesaj ar fi fost scris pe hainele care acoperă sfintele moaște

Blestemul ascuns al veșmintelor Sfintei Parascheva. Toată lumea știe că moaștele Cuvioasei sunt învelite în două rânduri de haine. Primul este cel permanent, iar cel de-al doilea este schimbat în fiecare an. Puțini știu însă de blestemul care se ascunde sub hainele Sfintei și care a datează de sute de ani.

Blestemul ascuns al veșmintelor Sfintei Parascheva. A fost scris de domniotorul Vasile Lupu și de mitropolitul Varlaam

Blestemul de sub hainele Sfitei Parascheva a fost scris de domnitorul Vasile Lupu și de mitropolitul Varlaam, cei care au adus moaștele la Iași.

”Blestemat să fie cel care va împrăştia vreodată Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”, scrie pe primul veşmântul al Sfintei Parascheva.

De asemenea, pe primul veșmânt al Cuvioasei se află un sigiliu, iar cel care îl va rupe va fi blestemat, precizează redactia.ro.

Potrivit tradiției, an de an al doilea rând de haine în care sunt învelite moaștele Sfintei Parascheva se schimbă în cadrul unei ceremonii la care participă doar câțiva preoți.

Schimbarea hainelor respectă un ritual bisericesc și se face în funcție de perioadele liturgice. Veșmintele pot fi schimbate de cinci ori pe parcursul unui an.

Moaștele sunt învelite și într-un giulgiu din pânză de in, iar veșmintele exterioare diferă în funcție de calendarul bisericesc și de rânduiala urmată de slujitori.

După sărbătoarea Cuvioasei, hainele sfinte sunt dăruite către o mănăstire care poartă hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, scrie BZI.ro. 

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la Iaşi în anul 1641.

Pelerinajul de la Iași se va desfășura între 8 și 15 octombrie. Pe lângă moaștele sfintei Parascheva, anul acesta pelerinii se vor putea închina și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie, care vor fi aduse de la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.

În data de 14 octombrie 2026, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.00, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.

Rugăciune către Sfânta Parascheva

„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin.”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top