Connect with us

Augustin Zegrean, reacție după întâlnirea secretă dintre Ilie Bolojan și șefa CCR: „Nu este în regulă, pentru că nu e treaba lor să se întâlnească și să discute”

Politică

Augustin Zegrean, reacție după întâlnirea secretă dintre Ilie Bolojan și șefa CCR: „Nu este în regulă, pentru că nu e treaba lor să se întâlnească și să discute”

Președinta Curții Constituționale, Elena Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan ar fi avut vineri o întâlnire care nu a fost anunțată public.

Întâlnirea ar fi avut loc în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și s-a încheiat în jurul orei 14.30. Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan ar fi fost văzuți ieșind, pe rând, din biroul președintelui Senatului, potrivit stiripesurse.ro.

Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, a comentat informațiile și a spus că o asemenea întâlnire nu ar fi normală, dacă aceasta a avut loc.

„Nu este normală deoarece, constituțional, aceste două persoane au atribuții prevăzute în Constituție. Nu au ce discuta în birouri pe nu știu unde, pentru că nu este niciun raport de subordonare între Curtea Constituțională și Guvern. În al doilea rând, domnul Bolojan este un prim-ministru demisionar. Despre ce să vorbească?

Are de condus problemele curente ale țării, nu alte povești. Nu știu dacă chiar s-au întâlnit sau nu, dar dacă au făcut-o, nu este în regulă, pentru că nu e treaba lor să se întâlnească și să discute. Ei discută instituțional“, a spus Augustin Zegrean.

Cum proceda Augustin Zegrean în perioada în care conducea CCR

Fostul președinte al Curții Constituționale a explicat că, în perioada în care se afla la conducerea instituției, a evitat întâlnirile informale cu reprezentanții Guvernului sau ai Administrației Prezidențiale.

„Cred că toată țara o știe. Eu aveam întâlniri cu presa la scări, acolo, în fiecare dimineață. Mă așteptau la scări la sosire și la plecare de la Curte. Asta era toată relația mea cu lumea din afara Curții.

Cu prim-ministrul sau cu președintele m-am întâlnit numai instituțional. Au fost câteva conferințe organizate de Curtea Constituțională, unde eram obligat să-i invit și pe ei. Uneori au venit, alteori nu. În rest, nu am avut niciun fel de discuții prin birouri”, a spus Augustin Zegrean.

Citește și: Ilie Bolojan s-ar fi întâlnit în secret, vineri, cu președinta CCR, cu trei zile înaintea deciziei Curții asupra unor legi cu miză de aproape 2 miliarde de euro din PNRR

Acesta a dat și exemple de întâlniri pe care le-a avut, în calitate de șef al CCR, cu foștii președinți Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

„Domnul Băsescu a fost o dată invitat la Curtea Constituțională, dar nu în biroul meu, ci în Camera de Consiliu, unde erau toți judecătorii prezenți. Domnul Iohannis, la fel, a fost și el invitat o dată la noi. Chiar la început a cerut dumnealui să ne întâlnim.

Pe urmă, am cerut noi să ne întâlnim cu dumnealui la Cotroceni, dar acolo întâlnirea a eșuat pentru că se înregistra totul și judecătorii nu au vrut să vorbească dacă se înregistrează. Și asta a fost tot”, a relatat fostul președinte al CCR.

„Mai am o singură mențiune. Să nu uităm totuși că președinta Curții are un singur vot la ședințele Curții, așa că nu știu ce mare lucru ar putea rezolva împreună”, a spus Augustin Zegrean.

CCR se reunește luni, 17 august

Curtea Constituțională urmează să se reunească luni, 17 august, de la ora 11.00, pentru a se pronunța asupra mai multor sesizări.

Printre actele normative aflate în atenția judecătorilor constituționali se numără noua Lege a integrității și legea privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității. Cele două acte normative sunt legate de jaloane importante din PNRR.

În acest context, faptul că întâlnirea dintre șefa CCR și premierul interimar nu a fost anunțată public, precum și locul în care aceasta ar fi avut loc, ridică întrebări privind oportunitatea unei asemenea discuții și aparența de independență și imparțialitate a Curții Constituționale.

Avocatul Toni Neacșu cere transparență în cazul întâlnirilor judecătorilor CCR

Avocatul Toni Neacșu susține că agenda întâlnirilor președintelui și judecătorilor Curții Constituționale este publică și poate fi solicitată oficial de presă sau de organizațiile neguvernamentale. El invocă o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului și afirmă că, atunci când există un interes public privind eventuale contacte între judecători constituționali și actori politici, transparența este esențială.

Toni Neacșu pornește de la caracterul public al agendelor judecătorilor CCR și îi îndeamnă pe cei interesați să solicite oficial aceste informații.

„Agenda întâlnirilor pe care le au președintele CCR sau judecătorii CCR este una publică, pe care oricine o poate solicita și verifica. Ca atare, oricine (presa sau ong-urile, mai ales) poate cere oficial agenda întâlnirilor pe care președintele CCR le-a avut ieri, formale sau informale”, afirmă Toni Neacșu.

Avocatul face trimitere la cauza Sieć Obywatelska Watchdog Polska împotriva Poloniei, soluționată de CEDO în 2024, despre care susține că este relevantă pentru situația actuală.

„CEDO a stabilit, în cauza Sieć Obywatelska Watchdog Polska împotriva Poloniei (2024) exact faptul că întâlnirile judecătorilor unei curți constituționale sunt chestiuni de interes public atunci când sunt legate de aparența de imparțialitate a instituției și de încrederea societății în actul de justiție constituțională”, scrie avocatul.

Potrivit acestuia, interesul public nu se limitează la hotărârile propriu-zise ale unei curți constituționale, ci poate viza și elementele care pot influența percepția publică asupra independenței judecătorilor.

„Într-o democrație, publicul are dreptul să cunoască nu doar deciziile unei asemenea instituții, ci și elementele care pot influența percepția asupra independenței și neutralității sale”, adaugă Neacșu.

Avocatul consideră că, atunci când există un interes public legitim privind eventuale contacte între judecătorii CCR și oameni politici, accesul la aceste informații nu ar trebui blocat.

„Prin urmare, Curtea Constituțională nu poate refuza accesul la agenda întâlnirilor judecătorilor săi, atunci când există un interes public legitim privind posibile contacte cu actori politici, fără ca asta să constituie o atingere adusă dreptului societății de a primi și comunica informații, garantat de art. 10 CEDO”, afirmă Toni Neacșu.

Citește și: Sorin Grindeanu șterge pe jos cu Ilie Bolojan după datele catastrofale prezentate de INS : „Îți lipsesc aproape 40 de miliarde, Ilie! Mai crești niște taxe?! Va fi o binecuvântare pentru țara noastră când vom scăpa de această pestă haștagistă”

Întâlnirea dintre Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan, analizată prin prisma transparenței

În ceea ce privește întâlnirea dintre președinta CCR și premierul Ilie Bolojan, Neacșu precizează că hotărârea CEDO nu trebuie interpretată ca o interdicție privind contactele dintre judecătorii constituționali și politicieni.

„În contextul întâlnirii dintre președintele CCR și Ilie Bolojan, susținută în presă și încă necontestată, hotărârea CEDO nu înseamnă că orice întâlnire între un judecător constituțional și un politician este interzisă sau automat suspectă”, subliniază avocatul.

În opinia sa, însă, importanța unei cauze din punct de vedere constituțional și politic trebuie să fie însoțită de un nivel corespunzător de transparență.

„Ea transmite însă principiul că, cu cât miza constituțională și politică a unei cauze este mai mare, cu atât obligația de transparență și protejarea aparenței de imparțialitate devin mai importante”, mai spune Neacșu.

Toni Neacșu susține că situația trebuie analizată nu doar prin prisma conținutului efectiv al unei eventuale întâlniri, ci și din perspectiva aparenței de imparțialitate a Curții Constituționale.

„Transparența nu este un privilegiu al instituțiilor, ci o garanție a încrederii în justiția constituțională. Atunci când un judecător constituțional se întâlnește cu un actor politic într-un moment în care Curtea urmează să tranșeze chestiuni cu impact politic major, problema nu este doar întâlnirea în sine, ci și aparența de imparțialitate pe care instituția trebuie să o protejeze”, conchide Toni Neacșu.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Politică

To Top