Societate
Apartamentele cu balcoane închise fără autorizație ar putea scăpa de supraimpozitare. Ministrul Dezvoltării promite că va analiza schimbarea legii
De
La Iași, se pregătește un regulament special pentru ca oamenii care și-au închis balcoanele fără autorizație să intre în legalitate.
La Oradea, autoritățile locale anunță că se gândesc la o soluție pentru intrarea în legalitate a cetățenilor care au balcoanele închise. Autoritățile locale din orașul de pe malul Crișului Repede au subliniat faptul că balcoanele închise fără autorizație nu înseamnă neapărat dublarea impozitului, însă toate aceste măsuri sunt în discuție.
La Timișoara, asociațiile de proprietari cer un regulament special. Primăria Timișoara îi liniștește pe cetățeni și susține că nu are de gând să introducă suprataxarea pentru balcoanele închise până când nu apare o decizie finală la nivel central.
Alte articole
Ministrul Dezvoltării promite că va schimba regulile balcoanelor închise, cu condiţia ca proprietarii să intre în legalitate
Cert este că Ministerul Dezvoltării a anunțat că analizează schimbarea legii și spune că vrea să elimine această suprataxare și să găsească soluții pentru ca proprietarii să intre în legalitate, fără să se afle în situația de a plăti amenzi sau costuri birocratice.
Reamintim că noul Cod al Urbanismului prevede o majorare de 100% a impozitului în cazul apartamentelor care au balcoane închise fără autorizație de construire. Ministrul Alexandru Stoica promite că va analiza toate problemele semnalate din țară și că le va trimite Parlamentului ca propuneri de modificare a legii.












