Connect with us

Accident tragic în Argeș. Un bărbat de 35 de ani s-a stins din viață după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Societate

Accident tragic în Argeș. Un bărbat de 35 de ani s-a stins din viață după ce a intrat cu mașina într-un stâlp

Un accident grav s-a produs noaptea trecută în municipiul Câmpulung, după ce o mașină s-a izbit violent de un stâlp.

Conform primelor informații, la fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri, alături de două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Citește și: Cine era ofițerul care și-a pierdut viața în avalanșa de pe Valea Coștilei: „Un profesionist desăvârşit şi un camarad respectat de toţi”

Salvatorii au intervenit rapid pentru acordarea primului ajutor și gestionarea situației. În urma impactului, două persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită în stare de inconștiență. Una dintre victime a fost stabilizată și transportată la spital de către echipajul SAJ.

Cea de-a doua persoană, un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, a fost găsită în stare critică, iar echipajele de slavare au început manevrele de resuscitare.

Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de medici, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat la fața locului.

Pe lângă intervenția medicală, pompierii au asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, pentru a elimina orice risc,

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Citește și: Incendiu în centrul istoric din Brașov. Acoperișul unei locuințe, cuprins de flăcări

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top