Societate
Accident naval în portul Tulcea. Două bărci s-au scufundat după ce au fost lovite de o navă care a scăpat de sub control
De

Accident naval în portul Tulcea. O navă aflată sub pavilion Panama, care naviga pe Dunărea maritimă, a făcut ravagii din cauza unei defecțiuni la sistemul de guvernare.
Accident naval în portul Tulcea. O navă a făcut ravagii
Potrivit reprezentanților de la Autoritatea Navală Română, nava „S Line” are 146,8 metri lungime și cotul Tulcea în momentul în care a suferit o defecțiune la sistemul de navigare.
”Din această cauză, nava a deviat de la traseul de navigaţie şi a intrat în coliziune cu instalaţii portuare şi ambarcaţiuni staţionate. Nu s-au înregistrat persoane rănite sau pierderi de vieţi omeneşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al ANR, Irina Puşcaşu, potrivit Agerpres.
În urma incidentului, au fost avariate două pontoane de acostare, două bărci de dimensiuni mici s-au scufundat, alte trei au suferit avarii la corp şi suprastructură, iar alte două bărci au avut suprastructura afectată.
Cargoul a fost tractat de un remorcher în afara portului, iar Căpitănia Zonală Tulcea verifică acum cauzele accidentului.
Potrivit sursei citate, şenalul navigabil nu a fost blocat.
Nava se îndrepta spre portul ucrainean Izmail, unde urma să fie încărcat cu cereale.












