Connect with us

Accident feroviar în Chiajna. Mașină spulberată de tren pe calea ferată: o persoană a rămas încarcerată

Societate

Accident feroviar în Chiajna. Mașină spulberată de tren pe calea ferată: o persoană a rămas încarcerată

Echipajele de intervenție acționează pe strada Tineretului, Chiajna, pentru extragerea unei persoane încarcerate după un accident între un autoturism și un tren.

La sosirea pompierilor, autoturismul era blocat sub tren, însă pasagerii trenului coborâseră în siguranță. Victima din autoturism este conștientă, iar echipajele lucrează în continuare pentru extragerea acesteia.

Citește și: Cum a scăpat cu viață Cristina, o fetiță de doar 6 ani, din accidentul feroviar din Spania. Copila a supraviețuit în mod miraculos, însă părinții și fratele său au murit pe loc

Intervenția implică două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje SMURD, anunță ISU București – Ilfov.

Accident feroviar la Buzău

La Buzău, un adolescent de 16 ani a ajuns cu mai multe traumatisme la spital, după ce a fost surprins, marți seară, de un tren care urma să oprească în Gara Buzău.

La sosirea echipajelor de intervenţie, victima se afla pe peron, fiind extrasă anterior de cetăţeni. Tânărul era conştient şi cooperant, însă prezenta un traumatism cranio-facial cu plagă, precum şi un traumatism toracic.

Un echipaj SMURD a acordat îngrijiri medicale victimei la faţa locului, ulterior adolescentul fiind transportat la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Citește și: A murit îndrăgita măicuță Steliana Bursuc de la Harghita, după 34 de ani de monahism: „Dumnezeu sigur i-a pregătit un loc în împărăția Sa”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top