Connect with us

Zimbru de peste 800 de kilograme, ucis de braconieri la Bistriţa. Fusese recolat din Suceava VIDEO

Societate

Zimbru de peste 800 de kilograme, ucis de braconieri la Bistriţa. Fusese recolat din Suceava VIDEO

Un zimbru de peste 800 de kilograme a fost găsit mort și decapitat în zona localității Măgura Ilvei din Bistrița-Năsăud. Lipsa capului indică faptul că animalul ar fi fost ucis de braconieri. Zimbrul este specie protejată în România, dar și la nivel european.

4 elani vor putea fi admirați în Parcul Natural Vânători Neamț. Un proiect a reintrodus specia pe teritoriul țării

Descoperirea a făcută joi seară, a intrat imediat în atenția autorităților. Echipe ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și ale DSVSA Bistrița-Năsăud s-au deplasat la fața locului pentru a stabili împrejurările în care animalul și-a pierdut viața. Lipsa capului ridică suspiciuni serioase privind posibilitatea unei acțiuni de braconaj, însă ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat. Zimbrul este o specie strict protejată prin lege.

Ultimele imagini cu zimbru înainte de a fi găsit mort:

Trupul animalului a fost descoperit joi seară, incidentul fiind confirmat pentru Bistriteanul.ro de prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha. Polițiștii IPJ Bistrița-Năsăud și o comisie a DSVSA Bistrița-Năsăud s-au deplasat de urgență la fața locului.

Citește și: Legea care dublează numărul urşilor ce pot fi împuşcaţi a fost votată de Parlament şi merge la promulgare. Aproape 1.000 de urşi ar urma să fie omorâţi în România, în 2026

Zimbrul, specie protejată de lege, devenise cunoscut la Lunca Ilvei, fiind zărit prima dată pe 23 septembrie, iar animalul a păscut liniștit prin gospodăriile oamenilor. Ulterior, zimbrul a ajuns și la Măgura Ilvei, zonă în care a fost găsit mort.

Animalul a ajuns în Bistrița- Năsaud dintr-o rezervație din județul Suceava, de unde mai multe exemplare au fost eliberate în sălbăticie. Cei care l-au văzut spun că era un animal blând și nu părea o amenințare.

Din informațiile Bistrițeanul.ro, ieri, reprezentanții DSVSA Bistrița-Năsăud au intervenit și l-au sedat, pentru că animalul părea să nu fie bine și avea spume la gură. I s-au recoltat probe pentru analize, iar medicii veterinari au verificat dacă starea lui nu era cauzată de faptul că mâncase prea multe mere din livezile din zonă. După sedare, zimbrul și-ar fi revenit fără probleme. La mai puțin de o zi, zimbrul a fost găsit mort, în aceeași zonă.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top