Societate
Doliu în PSD. A murit unul dintre cei mai longevivi primari din Valea Jiului
De

Doliu în PSD. Vestea că Dănuț Buhăescu a murit a fost dată de deputata Natalia Intotero. Aceasta a transmis un mesaj emoționat pe rețelele de socializare.
Doliu în PSD. A murit Dănuț Buhăescu
Dănuț Buhăescu se afla la al șaselea mandat de primar și era președintele organizației PSD Uricani din aprilie 2026. Natalia Intotero spune despre primarul din Uricani că acesta era un coleg, prieten și om dedicat comunității sale.
”Sunt momente în viață în care cuvintele devin prea sărace pentru durerea pe care o simțim. Astăzi îmi este greu să vorbesc despre Dănuț Buhăescu la trecut.
Plecarea ta, dragă Dănuț, lasă în urmă multă tristețe și un gol greu de umplut. Am pierdut nu doar un coleg primar, ci un om drag, un prieten și un camarad alături de care am împărtășit ani de muncă, griji, speranțe și dorința de a face bine comunităților noastre.
Ai fost un om care și-a iubit familia mai presus de toate – un tată iubitor și un soț exemplar. Iar pentru Uricani ai fost un primar devotat, un om care și-a pus sufletul, energia și anii din viață în slujba orașului și a oamenilor săi.
Ai fost mereu aproape de oameni, le-ai cunoscut problemele, bucuriile și necazurile și ai luptat pentru comunitatea ta cu toată puterea. Uricaniul poartă și va purta amprenta muncii tale.
Pentru mine, însă, dincolo de funcții și responsabilități, va rămâne omul Dănuț Buhăescu. Colegul cu care am stat de vorbă de atâtea ori, omul cu care am împărtășit greutățile acestei meserii și prietenul pe care mi-aș fi dorit să-l mai am alături mulți ani.
Astăzi drumurile noastre se despart mult prea devreme.
Transmit familiei tale întreaga mea compasiune și puterea de a trece prin această durere nemărginită. Adriana, Dumnezeu să vă mângâie sufletele!
Drum lin spre lumină, dragă Dănuț!
Dumnezeu să te odihnească în pace!
Rămas-bun, coleg și prieten. Vei rămâne în amintirea noastră și în inimile oamenilor care te-au cunoscut și te-au prețuit”, a scris Natalia Intotero pe pagina de Facebook.
Citește și Doliu în Biserica Ortodoxă Română: Părintele Nicu Moldoveanu s-a dus la cele veşnice












