Societate
Preot în vârstă de 63 de ani, găsit decedat. Când și unde va fi înmormântat. ”Aceasta a fost dorința sa mai veche”
De

E doliu în nordul județul Botoșani, după ce un preot apreciat de toată comunitatea locală a fost găsit decedat.
Este vorba despre părintele Nicodim Nechita, care a încetat din viață la vârsta de 63 de ani.
Preotul ar fi decedat în casa parohială.
La fața locului a sosit de urgență un echipaj medical, care, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu i-a putut salva viața, scrie Glasul Nordului.
Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Teioasa, unde acesta a slujit timp de 33 de ani.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați acolo până miercuri, când vor avea loc funeraliile.
Părintele Nicodim Nechita va fi înmormântat în curtea bisericii, așa cum și-a dorit.
”Părintele Nicodim Nechita, va fi înmormântat în curtea bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Teioasa, miercuri 23 septembrie 2026 la orele amiezii. Aceasta a fost dorința sa mai veche, după 33 de ani de slujire neîncetată la această parohie. Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în paza sa!”, au transmis autoritățile locale, pe rețelele de socializare.













