Connect with us

Vinul românesc, pe harta investițiilor europene. Peste 11 milioane de euro sunt puse la dispoziția sectorului vitivinicol din România

Economie

Vinul românesc, pe harta investițiilor europene. Peste 11 milioane de euro sunt puse la dispoziția sectorului vitivinicol din România

Fondurile sunt disponibile prin două intervenții din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, IS-V-02, destinată investițiilor în active corporale și necorporale, și IS-V-07, dedicată investițiilor care sporesc durabilitatea producției de vin.

Cea mai mare parte a bugetului, 9.348.921 de euro, este alocată intervenției IS-V-02. Pentru proiectele de achiziții complexe, sprijinul financiar poate ajunge la 1,5 milioane de euro, în timp ce proiectele de achiziții simple pot primi cel mult 400.000 de euro.

Fondurile pot fi folosite pentru modernizarea și dezvoltarea întreprinderilor vitivinicole, creșterea performanței și competivității, dar și pentru investiții care reduc consumul de energie și îmbunătățesc eficiența proceselor de producție.

Alți 1.695.498 de euro sunt disponibili prin intervenția IS-V-07. În acest caz, valoarea maximă a sprijinului este de 650.000 de euro pentru achiziții complexe și de 250.000 de euro pentru cele simple.

Citește și: Program de sprijin pentru românii care au reședința sau domiciliul în străinătate și vor să își deschidă afaceri în țară

Digitalizare în sectorul vitivinicol

Finanțarea destinată producției sustenabile acoperă o gamă largă de investiții. Sunt vizate gestionarea eficientă a apei, conversia către producția ecologică, tehnicile de producție integrată, agricultura de precizie și digitalizarea.

De asemenea, pot fi finanțate echipamente și soluții pentru conservarea solului și creșterea capacității acestuia de captare a carbonului.

Din bugetul disponibil, 30% este rezervat proiectelor de achiziții complexe, iar 70% proiectelor de achiziții simple.

Cererile se depun până pe 19 octombrie

Sesiunea de finanțare se desfășoară în perioada 17 august, 19 octombrie 2026. Finanțarea proiectelor aprobate se va face în limita bugetului disponibil, în ordinea înregistrării cererilor la APIA.

Sesiunea se va închide atunci când valoarea cererilor depuse va atinge 150% din plafonul bugetar stabilit, moment în care va începe etapa de evaluare.

Cererile vor fi transmise electronic prin sistemul informatic dedicat. Solicitanții trebuie să își creeze și să obțină aprobarea unui cont de acces pentru Geoportalul viticol.

Citește și: Câți milionari are acum Republica Moldova. Numărul lor a crescut cu peste 1.600 într-un an, iar cel mai tânăr are vârsta de 16 ani

După transmiterea online, un exemplar pe hârtie, împreună cu documentele justificative, trebuie depus la centrul județean APIA sau, după caz, la APIA Municipiul București, în funcție de locul în care urmează să fie realizată investiția.

Ghidurile celor două intervenții și informațiile privind condițiile de eligibilitate sunt disponibile pe site-ul APIA. Pentru sprijin tehnic, instituția va organiza în fiecare marți și joi, între orele 11:00 și 13:00, sesiuni online dedicate solicitanților.

Prin această schemă, Ministerul Agriculturii urmărește să accelereze modernizarea sectorului vitivinicol și să susțină investițiile în tehnologii mai eficiente, digitalizare și producție sustenabilă, cu obiectivul de a crește competitivitatea vinului românesc atât pe piața internă, cât și pe cea europeană.

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Economie

To Top