Partida România-Kosovo s-a întrerupt în minutul 90+4. Oaspeții au părăsit terenul, după un conflict între Alibec și Rrahmanii.
UPDATE 16 noiembrie. Arbitrul a fluierat finalul partidei, după ce echipa Kosovo nu a mai revenit pe teren.
???????????????? Kosovo players start chimping out and leave the field before the match ends as Romanian fans start chanting „Serbia, Serbia, Serbia!” pic.twitter.com/2gvH53y8qA
În minutul 90+6 al partidei, la scorul de 0-0, jucătorii kosovarilor au părăsit terenul și s-au dus la vestiare, după ce au acuzat mai multe scandări ale suporterilor români din tribune, cel mai probabil în speranța de a obține o victorie 3-0 la ”masa verde” care să îi ajute în clasament.
În urma acesui eveniment, jucătorii naționalei României, împreună cu selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani), au stat pe gazon și au discutat cu brigada de arbitri din acest meci.
Conflict pe teren între Denis Alibec și Albion Rrahmani
Înainte ca jucătorii kosovari să părăsească terenul, a existat un conflict pe teren între Denis Alibec și Albion Rrahmani, fostul jucător al Rapidului, care ulterior s-a transformat într-o dispută generală între jucătorii celor două echipe.
După acest incident, mai mulți dintre jucătorii din naționala Kosovo au acuzat o parte dintre suporterii prezenți pe Arena Națională că au strigat mesaje ”pro-Serbia” și că au aruncat cu obiecte pe teren spre portarul Arijanet Muric.