Societate
Mirabela Grădinaru, alături de cei doi copii, la evenimentul de la Onești dedicat Nadiei Comăneci. Ce mesaj a transmis partenera președintelui Nicușor Dan: „Moștenirea lăsată acestor generații este deosebit de valoroasă”

Mirabela Grădinaru i-a transmis legendarei sportive că este un exemplu extraordinar pentru copiii și tinerii din România, nu doar prin rezultatele sportive obținute, ci și prin valorile pe care le-a transmis de-a lungul timpului.
„Prima Doamnă Mirabela Grădinaru a participat în data de 31 mai 2026 la Gala Campioanelor, un eveniment organizat la Oneşti în cinstea legendei sportului românesc şi internaţional, doamna Nadia Comăneci, pentru a sărbători 50 de ani de la prima notă de 10 acordată unui sportiv la Jocurile Olimpice, un eveniment care a făcut istorie, a revoluţionat gimnastica mondială şi a adus un prestigiu imens României”, au transmis, duminică, reprezentanţii „România în lumină”, proiect al Administraţiei Prezidenţiale.
Mirabela Grădinaru a fost însoțită de cei doi copii ai cuplui, Antim și Aheea. Aceasta i-a transmis Nadiei Comăneci că este un exemplu extraordinar pentru tinerii români, „iar moștenirea lăsată acestor generații este deosebit de valoroasă nu doar pentru medalii și recorduri mondiale, ci și prin valorile pe care le-a transmis de-a lungul timpului, precum perseverența, disciplina, munca și curajul în propriile forțe”.
„Nadia Comăneci este un simbol al României şi un model pentru tineri, care a arătat prin puterea exemplului că orice copil îşi poate atinge obiectivele prin efort constant, seriozitate şi dorinţa de a deveni mai bun în fiecare zi.
În cadrul iniţiativei România în Lumină, dezvoltată la nivelul Administraţiei Prezidenţiale ca spaţiu de dialog între instituţii, societatea civilă şi specialişti pentru elaborarea unor programe dedicate dezvoltării copiilor din România, sportul a fost identificat ca un factor important în dezvoltarea emoţională şi socială a tinerilor.
Prin participarea la competiţii sportive şi antrenamente, copiii învaţă să lucreze în echipă, să respecte regulile şi să facă faţă provocărilor”, se mai arată în comunicatul de presă.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român marchează, în 2026, 50 de ani de la prima notă de 10.00 din istoria gimnasticii, performanță realizată de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal.
Anul Nadia 2026 cuprinde o serie de evenimente naţionale şi internaţionale – sportive, culturale şi educaţionale – organizate sub egida COSR, în parteneriat cu Federaţia Română de Gimnastică şi Oraşul Oneşti – Oraş European al Sportului 2026.













