Actualitatea

Donald Trump provoacă rumoare în SUA: A interzis jurnaliștii incomozi la centrul de urmărire a alegerilor

Publicat în

Jurnalişti de la mai multe organizaţii de ştiri nu au primit sau au rămas fără acreditare la evenimentul de urmărire a alegerilor din West Palm Beach, în Florida, ca represalii pentru acoperirea mediatică a campaniei lui Donald Trump, relatează CNN pe site-ul său, informează Agerpres.

Reporteri de la Politico, Axios, Puck, Voice of America şi Mother Jones s-au numărat printre cei cărora li s-au refuzat acreditările. Unii, cum ar fi Politico, au primit anterior acces la evenimentul de marţi noapte, dar decizia a fost anulată.

Inițial primiseră acreditarea

Echipa de reporteri şi un fotograf de la Politico a primit iniţial aprobarea să participe la eveniment, dar marţi dimineaţă au fost surprinşi să afle că li s-au refuzat acreditările, a declarat pentru CNN o persoană familiarizată cu acest subiect. Persoana citată a sugerat că decizia a fost luată ca răspuns la un articol din revista Politico, în care s-a relatat că un director de campanie al lui Trump a fost concediat pentru că era naţionalist alb.

Purtătorul de cuvânt al Politico a refuzat să comenteze.

Corespondenta politică a Puck, Tara Palmeri, era, de asemenea, programată să transmită de la eveniment ca parte a emisiunii speciale a Amazon din noaptea alegerilor. Dar, după ce jurnalista a publicat un articol despre „anxietatea” din rândul echipei de campanie a lui Trump, acreditarea i-a fost refuzată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version