Societate

Ce se întâmplă cu plata pensiilor în luna iulie 2025. Toți pensionarii trebuie să știe asta

Publicat în

Plata pensiilor pentru persoanele care primesc banii prin Poșta Română va fi chiar din prima zi a lunii, adică pe 1 iulie 2025. Cei care au optat pentru virament bancar, vor primi banii în conturi în jurul datei de 11 iulie. Pensionarii îi vor primi un pic mai târziu, în jurul datei de 20 a lunii.

Citește și: Suma-record scoasă de stat de cardurile românilor- 1,65 miliarde de lei în mai puţin de o lună. Banii, fie că vorbim de lei sau de euro, ajung în Trezorerie şi apoi la plata pensiilor şi salariilor

Plata pensiilor. Unii seniori pierd 1.500 de lei

Un pensionar din Ilfov, care a depus cererea în septembrie 2024, încă nu a primit niciun răspuns după aproape un an, iar Casa Județeană de Pensii justifică întârzierea printr-o problemă tehnică legată de lipsa unui program informatic compatibil.

Deși legea stabilește clar un termen maxim de 45 de zile pentru soluționarea dosarelor de pensie, în practică timpul de așteptare ajunge adesea la 4-5 luni pentru dosarele noi, iar în cazul schimbării tipului de pensie, întârzierile pot depăși chiar un an. Această situație blochează efectiv accesul pensionarilor la drepturile lor, cu impact direct asupra veniturilor lunare, scrie Capital.ro.

Pensionarul care a sesizat problema a declarat că a cerut audiență pentru a afla stadiul cererii sale și a primit un răspuns neclar, ce menționa exclusiv lipsa unui modul software necesar pentru procesarea datelor conform noii legislații.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version