Cel mai scump condiment din lume a început să fie cultivat și într-un sat din Vrancea. Un kilogram poate ajunge și la 100 de lei.
Cum se cultivă cel mai scump condiment din lume
Claudiu este din satul Gologanu din județul Vrancea și a început să cultive șofran de cinci ani. Bulbii sunt aduși din Spania.
”Se seamănă undeva la 15 centimetri la adâncimea pământului, după aceea venim cu un strat de pământ deasupra”, explică Claudiu Gabriel, potrivit digi24.
Prețul mare al șofranului este explicat de munca migăloasă. Pentru un singur gram sunt necesare 150 de flori.
”În momentul înfloririi trebuie să fii foarte atent, pentru că florile le șofran sunt foarte delicate și necesită o migală mai aparte. Fiecare floare se adună manual, trebuie desfăcută cu mare atenție și se extrage doar stamina, acele trei firișoare roșii”, mai spune Claudiu Gabriel.
După recoltare, urmează procesul de uscare, important pentru păstrarea calității.
„Trebuie să păstreze o umiditate aparte și o temperatură aparte produsul finit”, explică Claudiu Gabriel.
Localnicii sunt încântați de faptul că în satul lor se cultivă așa ceva în satul lor.
„Ceva deosebit, nu putem să spunem să îl comparăm cu busuiocul sau floarea-soarelui. La noi se pune porumb, grâu, floarea-soarelui, dar așa ceva nu”, spune un localnic.