Societate
Călin Donca renunță la pomeni la deschiderile magazinelor DOR: „Oamenii exagerează”
De

Călin Donca a explicat că renunță la oferirea pachetelor cu mâncare după aglomerația creată la inaugurarea primei locații din Sibiu. Afaceristul a precizat că unei femei i s-a făcut rău în timp ce aștepta la coadă și că nu mai dorește ca astfel de situații să se repete.
Magazinul DOR din Sibiu s-a deschis sâmbătă, 31 octombrie, după o campanie în care au fost anunțate degustări, promoții și pachete cu mâncare. Zeci de persoane s-au adunat în fața locației, în ploaie, iar deschiderea programată pentru ora 12:00 a început cu aproximativ 40 de minute mai târziu.
Imediat după inaugurare, Călin Donca a anunțat pe Facebook că următoarele deschideri vor fi organizate fără oferirea pachetelor gratuite. Omul de afaceri a precizat că n u mai vrea să vadă oameni care așteaptă la coadă pentru produsele oferite, invocând cazul unei femei căreia i s-a făcut rău, fiind nevoie de intervenția Ambulanței.
„Dragilor, nu mai doresc să dau pachete gratuite la deschideri. Oamenii exagerează, vin, stau și o noapte și așa mai departe”, a spus Donca.
„Nu doresc să văd oameni cărora li se face rău pentru că au stat la coadă jumătate de oră, o oră, cât stă fiecare”, a mai spus el.
Magazinul din Sibiu este cel de-al 11-lea pe care afaceristul l-a deschis, iar pachetele erau oferite celor care făceau cumpărături în magazin.
Ce produse pot fi cumpărate din magazinele lui Donca
Magazinele lui Donca se bazează pe o selecție riguroasă a furnizorilor, punând accent pe autenticitatea produselor, dar și pe producția naturală. Într-un interviu mai vechi, afaceristul a explicat că diversitatea ofertei reprezintă un punct forte, având 1.000 de sortimente diferite.
„Ca sortimente de produse avem o gamă extrem de variată deoarece noi am ales întâi producătorii, nu neapărat produsele. Chiar am verificat să fie produsul din România, nu companii din România care cumpără, carnea, spre exemplu, din altă țară, poate chiar din afara Uniunii Europene.
La ora actuală avem aproape 1.000 de sortimente diferite și putem începe de la lucrurile de bază, cum sunt mezelurile din porc, capră, oaie. Avem chiar și borcane cu untură și cârnați în ele, așa cum se făceau odată. Trecând mai departe, la lactate, avem sortimente din capră, oaie. Avem și pește, în mare parte păstrăv și diverse produse din păstrăv. Totodată, avem și produse din soia care, cumva, înlocuiesc produsele din carne pentru cei care sunt vegetarieni”, a specificat omul de afaceri.












