Societate
Restructurări ample la Poșta Română. Numărul angajaților scade sub 20.000 pentru prima oară
De
Compania Națională Poșta Română (CNPR) avea 18.200 de angajați la sfârșitul anului 2025, față de 20.800 la finalul anului 2024 și 21.800 în 2023, conform datelor ANCOM. Așadar, în numai doi ani, operatorul poștal a pierdut circa 3.600 de salariați.
Cele mai multe reduceri de personal au fost făcute în 2025, când numărul angajaților s-a redus cu 12%, comparativ cu 4% în anul precedent.
”Deși se mentine unul dintre cei mai mari angajatori din România, numărul angajaţilor CNPR a scăzut în premieră sub 20.000. Reducerile au avut loc în special în rândul angajaţilor neimplicaţi în livrarea de colete, ceea ce a condus la creşterea ponderii celor implicaţi în livrarea de colete, care reprezintă 4 din 5 angajaţi în domeniul poştal”, arată ANCOM în raportul său.
Citește și: Poșta Română intră pe piața tipografiei. Compania va tipări cărți, după modelul Amazon
Evoluția a modificat structura forței de muncă din sectorul poștal. La finalul anului 2025, 81,5% dintre angajații din domeniu erau implicați în livrarea coletelor, comparativ cu 76,9% în 2024 și 76,2% în 2023.
În doar doi ani, ponderea acestei categorii a crescut cu 5,2 puncte procentuale, astfel că peste patru din cinci angajați ai sectorului poștal desfășurat activități legate de livrarea coletelor.
În schimb, proporția personalului neimplicat în aceste activități a scăzut de la 23,8% în 2023 la 18,5% în 2025.

Restructurările au contribuit la reducerea numărului total de salariați din sectorul poștal. La finalul anului trecut, în domeniu lucrau aproximativ 30.600 de persoane, față de 33,700 în 2024 și 24.900 în 2023.
La nivelul întregii piețe, numărul angajaților a scăzut cu 9% în 2025, după un declin de 3% în anul anterior. În termeni absoluți, sectorul poștal a pierdut aproximativ 3.100 de salariați într-un singur an, dintre care 2.600 de la Poșta Română.
În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, numărul salariaților a coborât de la 12.900 la 12.400, o scădere de aproximativ 44. Ritmul reducerilor a fost astfel de trei ori mai mare la Poșta Română decât la restul pieței.
În cazul celorlalți furnizori de servicii poștale, numărul salariaților a coborât de la 12.900 la 12.400, o scădere de aproximativ 4%. Ritmul reducerilor a fost astfel de trei ori mai mare la Poșta Română decât la restul pieței.
Citește și: ANAF declanșează controale-fulger. Cine riscă să aibă sechestru asupra bunurilor
Totodată, ponderea angajaților CNPR în totalul personalului din sectorul poștal s-a reduc de la aproximativ 62% în 2024 la 59% în 2025. Cu doi ani înainte, operatorul național concentra peste 62% din forța de muncă a sectorului.
Raportul mai arată că, în medie, un angajat din domeniul poștal a generat venituri poștale anuale de 227.000 de lei, în creștere cu 22% față de 2024.
Peste 700 de unități ale Poștei Române, închise
Restructurarea Poștei Române a vizat și rețeaua de unități poștale. Potrivit ANCOM, compania a închis aproximativ 700 de unități în cursul anului 2025. Cu toate acestea, numărul total de unități poștale din România a crescut anul trecut cu aproximativ 760, de la 7.590 la 8.350, un avans de 10%.
Explicația este extinderea rețelelor de puncte de acces și contact dezvoltate prin parteneriate cu alte companii, inclusiv magazine de proximitate și benzinării.
„Creşterea cu peste 700 a numărului total de unităţi poştale se datorează în fapt extinderii reţelelor de livrare/preluare prin contracte încheiate cu diverşi parteneri (de ex. magazine de proximitate, benzinării etc.), care au supracompensat închiderea a 700 unități poștale de către CNPR”, se arată în raportul ANCOM.













