Societate
Un șofer din Timișoara și-a parcat mașina pe două locuri pentru persoane cu handicap. Cât l-a costat gestul arogant pe conducătorul bolidului de lux
De

Un șofer din Timișoara, care a mers la cumpărături la un supermarket de pe strada Ion Ionescu de la Brad, și-a parcat mașina pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.
„Conducătorul auto ocupase nu unul, ci două locuri, punându-și mașina total nepotrivit. Cel în cauză a fost sancționat cu amendă de 2000 de lei, conform Legii 448/2006.
Deși sancțiunile pentru astfel de fapte sunt semnificative, există totuși un număr mare de persoane care nu respectă legislația.
Nu mai puțin de 485 persoane au reclamat telefonic, anul acesta, ocuparea locurilor destinate persoanelor cu dizabilități, fiind aplicate, atât ca urmare a acestor sesizări, cât și în urma constatărilor din teren ale polițiștilor locali, 763 sancțiuni în valoare totală de 1578173 lei.
Deși majoritatea cazurilor sunt semnalate în parcările supermarketurilor, unde de obicei există un număr mare de locuri de parcare, cei depistați găsesc rapid justificări. ”Nu am găsit alt loc”, ”am adus un echipament”, ”nu am văzut semnul”, ”mă grăbeam că așteptam pe cineva”, ”am stat doar 10 minute, nu avem handicap”, ”parcarea nu avea barieră și e nefuncționala” sau pur și simplu ”nu am ce să mai spun” sunt printre cele mai frecvente scuze”, transmit reprezentanții Politiei Locale Timişoara.
Poliția reamintește că parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adpatate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 10.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.












