Connect with us

Bucureștenii din Sectorul 1 vor plăti taxă de salubritate. Când va intra în vigoare și cine vor fi scutiți

Societate

Bucureștenii din Sectorul 1 vor plăti taxă de salubritate. Când va intra în vigoare și cine vor fi scutiți

Se introduce taxa de salubritate în Sectorul 1 – cea mai mare unitate administrativă a Capitalei. Măsura a fost aprobată joi de consilierii locali.

Valoarea taxei este subvenționată, suma pe care urmează să o achite fiecare locuitor fiind de 9,99 lei pe lună de persoană, în urma adoptării unui amendament la proiectul de hotărâre de consiliu propus astăzi de primarul Sectorului 1, George Tuță, anunță reprezentanții primăriei.

Conform deciziei aprobate de Consiliul Local al Sectorului 1, valoarea taxei de salubritate va fi de 22,20 lei pe lună (inclusiv TVA) de persoană și se va aplica începând de anul viitor.

Din cei 22,2 de lei, fiecare locuitor din Sectorul 1 va plăti doar 9,99 lei pe lună, restul fiind suportat de administrația locală, au mai precizat sursele citate.

Taxa acoperă colectarea, transportul, sortarea, tratarea și depozitarea gunoiului.

Citește și Statul nu mai finanţează Casa Verde. Românii își instalează panouri fotovoltaice din banii lor: „Birocrația ne limitează”

”Nu este o decizie populară. Dar este o decizie pe care mi-o asum. În primul rând, avem obligații legale. Legislația națională și cea europeană ne cer să aplicăm principiul ‘poluatorul plătește’, adică fiecare să contribuie la costul gestionării deșeurilor pe care le produce.

În al doilea rând, România are probleme serioase cu reciclarea și riscă sancțiuni europene pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate.

Și mai există o consecință financiară importantă: potrivit condiționalității privind finanțarea pe care o avem în vedere, dacă nu introducem această taxă, Sectorul 1 riscă să nu mai primească bani de la Guvernul României. Asta ar însemna mai puține resurse pentru nevoile comunității. Ca primar, nu pot ignora aceste consecințe”, argumentează edilul Sectorului 1, George Tuță.

Cum se calculează taxa de salubritate pentru fiecare locuință, cine va fi exceptat de la plată

Pentru fiecare locuință, taxa se calculează în funcție de numărul persoanelor declarate. Proprietarii trebuie să declare locatarii, iar pentru calcul sunt luate în considerare persoanele care stau în casa respectivă cel puțin 30 de zile. Pentru locuințele închiriate în regim hotelier se vor declara trei persoane.

În condițiile în care declarația nu este depusă la timp, Primăria poate calcula taxa din oficiu, estimând trei persoane pentru fiecare locuința în cauză.

Declarația privind numărul de locatari trebuie depusă până la 30 aprilie 2027, iar prima plată este scadentă la 30 iunie 2027. Din 2028, taxa va fi achitată, online sau prin mai multe servicii autorizate, în două tranșe. Întârzierile duc la penalități, iar cei în culpă vor risca executarea silită.

Sunt și excepții de la achitarea taxa de salubritate.

”Regulamentul prevede scutiri pentru veteranii de război, văduvele de război și văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război, persoanele persecutate din motive politice sau etnice, în condițiile actelor normative aplicabile, persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele încadrate în gradul I de invaliditate.

De scutire beneficiază și reprezentanții legali care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat ori persoane încadrate în gradul I de invaliditate, pe perioada în care îndeplinesc aceste condiții.

Pentru a beneficia de scutire, persoanele eligibile trebuie să depună o cerere și documentele justificative”, au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 1.

Citește și Black Friday 2026. Care sunt cele mai căutate produse

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top