Connect with us

Șeful Statului Major, Gheorghiță Vlad, mesaj după doborârea celor două drone aflate deasupra Mării Negre: „Siguranţa românilor este prioritatea noastră”

Societate

Șeful Statului Major, Gheorghiță Vlad, mesaj după doborârea celor două drone aflate deasupra Mării Negre: „Siguranţa românilor este prioritatea noastră”

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a explicat faptul că siguranța românilor reprezintă o prioritate, notând faptul că sâmbătă seara, piloții au doborât cele două drone care au pătruns în spațiul aerian al României.

„Siguranţa românilor este prioritatea noastră. În această seară, piloţii Forţelor Aeriene Române au doborât două drone care au pătruns în spaţiul aerian al României, deasupra Mării Negre. Intervenţia lor a demonstrat profesionalism, capacitate de reacţie rapidă şi stăpânire de sine în situaţii în care fiecare secundă şi fiecare decizie contează”, a transmis Gheorghiţă Vlad, şeful Statului Major al Apărării.

Citește și: Tâlhărie la un semafor din București. Un ugandez, atacat de un bărbat monitorizat electronic de autorități

„Românii trebuie să ştie că în spatele fiecărei astfel de intervenţii se află oameni bine pregătiţi, care îşi cunosc responsabilităţile şi sunt gata să acţioneze pentru siguranţa lor. Ne facem datoria. Cu profesionalism, responsabilitate şi respect faţă de cei pe care îi protejăm”, a adăugat el.

Reacția lui Gheorghiță Vlad a venit după ce militarii români au doborât cele două drone aflate pe teritoriul țării noastre. Prima a fost doborâtă la ora 18.01, la sud-est de Sulina, iar cea de-a doua la ora 18.05, la est de Sulina.

„Două drone aeriene angajate și doborâte acum câteva minute de piloții militari români deasupra Mării Negre, în câteva clipe după ce au intrat ilegal la noi în țară. Prima dronă a intrat în spațiul aerian național la 17:59 și a fost doborâtă în 2 minute la 25km SE de Sulina. Cea de-a doua dronă, în aceeași zonă, a fost angajată și doborâtă la 18:05, la 5 minute dupa ce a intrat în spațiul aerian național, la 20km E de Sulina”, a transmis ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

Ministerul Apărării a precizat că „țintele neutralizate erau drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție”, mai exact erau de proveniență rusească.

Citește și: Florin Manole, anunțul momentului despre indexarea pensiilor în 2027: ”O vom face, cu un procent pe care îl vom vedea a fi disponibil”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top