Connect with us

Luca Niculescu, copleșit de momentul în care o jurnalistă îi mulțumește că a salvat-o la Mineriada din 1999. ”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție…”

Societate

Luca Niculescu, copleșit de momentul în care o jurnalistă îi mulțumește că a salvat-o la Mineriada din 1999. ”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție…”

Luca Niculescu a fost martor, ca jurnalist al RFI, la Mineriada din 1999 și protagonist al unui moment care i-a fost reamintit acum, după 27 de ani, cu prilejul unui interviu.

Jurnalista Loredana Chimoiu a povestit cum actualul premier desemnat, pe atunci coleg de breaslă al său, a fost înjurată și lovită de un grup de mineri.

”Încasasem câțiva pumni serioși. La un moment dat, am simțit cum cineva mă strânge puternic de haine și mă smulge de acolo. Colegii mi-au spus că cel care mă salvase a fost Luca Niculescu de la RFI. A fost vorba de un act de curaj”, a relatat Chimoiu, care a ținut să-i mulțumească lui Niculescu, printr-un mesaj video arătat acestuia în timpul interviului.

Vizibil emoționat, prim-ministrul desemnat a confirmat cele povestite de jurnalistă, adăugând însă că și aceasta, la rândul său, l-a salvat pe el.

Citește și Luca Niculescu: „Nu cred că PNL intră în guvern, dar mai sunt și alte soluții. Putem avea un guvern hibrid. Rolul meu nu este să facă aceste partide să se iubească”

”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție… (…) Am reacționat cum ar face-o oricine. Când vezi că e cineva agresat, intervii. Ce uită ea e că și ea m-a salvat pe mine.

Am luat-o dintre ei, am țipat. Era imediat după ce se semnase Pacea de la Cozia și unii dintre minerii de la Târgu Jiu erau nemulțumiți că se semnase acea pace. Ei voiau să meargă mai departe spre București și erau iritați pe noi, pe jurnaliști.

Am luat-o și am împins-o, am fugit împreună către prefectură. Eram de șase zile deja pe drum cu minerii. Ajungem în fața prefecturii, unde era lanțul de jandarmi, o împing pe Loredana, ea trece de lanțul de jandarmi, noi cu minerii în spate, pe mine nu mă lăsau, credeau că sunt unul dintre mineri. Eu rămăsesem, luam bastoane și Loredana a strigat ‘este ziarist, lăsați-l să treacă!’ și ea m-a trecut de cealaltă parte. Nu ne-am mai văzut de atunci”, a spus, la antena3, Luca Niculescu.

Cu aceeași ocazie, jurnalista l-a întrebat pe premierul desemnat ce trebuie făcut pentru ca jurnaliștii să poată relata în siguranță de la proteste sau alte manifestații de stradă care, după cum s-a văzut și de curând, pot degenera.

”Protestele pot fi justificate, violențele nu pot fi niciodată justificate. Trebuie lucrat în continuare cu cei care cred în democrație, trebuie făcut în așa fel încât forțele de ordine să își facă treaba, trăim într-o societate din ce în ce mai violentă, nu se întâmplă doar în România, cred că e o responsabilitate și a noastră și a presei. Și cuvintele sunt arme. Trebuie să fim atenți, dar orice cuvinte am folosi ele nu trebuie să fie răsplătite prin violență”, a răspuns Luca Niculescu.

Citește și Verdictul unui expert: Niculescu are șanse de învestire ”puţin mai mari” decât Tomac, Veștea și Mureșan. ”Cel mai important lucru, că nu este suficient de clar asociat cu unul dintre partide”

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top