Societate
Băsescu, despre huliganii de la protestul fermierilor: ”Cineva-i trimite, cineva-i organizează”. Opinie fermă despre Simion: Dacă a fost în spatele violențelor, ”merită să dispară din viața politică”
De

Traian Băsescu spune, după violențele de la protestul de miercuri al fermierilor, că autoritățile au datoria să găsească vinovații și să-i tragă la răspundere.
În privința huliganilor și a provocatorilor de la protest, fostul președinte este de părere că nu mai funcționează simplul scenariu al galeriilor de la fotbal, opinia sa fiind că respectivii sunt organizați și trimiși special să facă haos.
”Ne-am săturat de varianta aia: erau din galerii, am mai arestat pentru 24 de ore vreo șase din ei și au plecat. Varianta asta o avem mereu, dar cineva-i trimite, cineva-i organizează. De data asta, trebuie să aflăm cine și acel cine trebuie să meargă la pușcărie”, a declarat Băsescu.
În același context, fostul șef al statului a spus că dacă se se demonstrează că liderul AUR, George Simion, ”a fost în spatele” violențelor, atunci acesta ”merită să dispară din viața politică românească”.
”Nu știu dacă Simion a fost în spatele acestei agresiuni sau nu, dar dacă a fost merită să dispară din viața politică românească și cred că este obligația instituțiilor statului român să afle cine a mobilizat pe acei huligani”, a spus, la postul B1TV, Traian Băsescu.
Și Vasile Bănescu, membru CNA și fost purtător de cuvânt al Patriarhiei, a vorbit despre protestele de miercuri care au degenerat.
Bănescu a remarcat că unii dintre cei infiltrați la manifestație purtau tricouri cu Mântuitorul, ceea ce înseamnă, în opinia sa, ”batjocorire” și ”însăși blasfemia”. Argument? Contextul plin de ură și violență duse la extrem.
”Batjocorirea lui Iisus prin târârea Sa în mijlocul urii și urâtului cele mai adânci, al abjecției care blestemă, calomniază și înjură drăcește, al violenței pumnilor care zdrobesc și-s gata să ucidă pentru distrugerea ordinii democratice și deraierea României.
Asociindu-L vizual pe Hristos cu un iad al menajeriei umane înrăite de câțiva îndrăciți ideologic dirijați din tenebre și promovați complice la televizor, a te folosi de Chipul Lui ca și cum El ar gira și binecuvânta adunarea obscenă a celor ce-i iau numele și cuvintele în deșert, precum și opusul a ceea ce ne-a spus în Evanghelii, este însăși blasfemia”, a scris Vasile Bănescu, pe rețelele de socializare.
În aceeași postare, fostul purtătorul de cuvânt al Patriarhiei face trimitere și la fețele bisericești care fie au ales tăcerea în astfel de situații-limită, fie ”ies în întâmpinare”.
”Una acceptată de prea mulți trădători ai Lui cu mitră (de vreme ce fie îi ies în întâmpinare, fie tac, deși spun că slujesc Cuvântul), una ale cărei violente și grave efecte sociale sunt scandalos și dubios tolerate instituțional și politic”, a scris Bănescu.
Tot Vasile Bănescu, recent, a formulat acuzații dure la adresa Bisericii după ce Călin și Cristela Georgescu au fost binecuvântați de Mitropolitul Ardealului.
”Când un grup de oameni vin cu o anumită intenție, nu aceea de a se ruga, pentru că atunci când vrei să te rogi, nu porți cu tine instrumente de filmare și nici nu faci un mic circ mediatic în curtea unui spațiu sacru. Nu este în ordine”, a spus Bănescu.
La protestul de miercuri din Capitală au participat și fani ai lui Călin Georgescu, care au scandat în favoarea acestuia.












