Societate
Sorina Matei preia interimar conducerea TVR. Primele declarații: „Am idee în ce m-am băgat, e o provocare profesională”
De

Sorina Matei o va înlocui pe Adriana Săftoiu la conducerea interimară a Televiziunii Publice. O rocadă similară se produce și la vârful Radioului Public, unde Robert Schwarz va fi înlocuit de Răzvan Dincă, numit la propunerea PSD.
„Am o idee în ce m-am băgat și cred că e și o provocare profesională, pentru că, la TVR, au fost propuși oameni cu susținere politică. S-a creat în societate această imagine a TVR-ului, ca o mașinărie, în care lucrurile merg în funcție de cum doresc partidele politice și nu cum ar trebui să funcționeze o instituție de presă.
Am avut mai multe discuții astăzi și timp de gândire. Fac această meserie de mulți ani, e o poziție și de management. A fost o decizie și personală. În primul rând, vreau să fie jurnalism acolo„, a declarat Sorina Matei, potrivit Gândul.ro.
Conducerile celor două instituții media trebuie reorganizate după ce Curtea Constituțională a declarat, pe 29 aprilie, neconstituționale numirile făcute de Parlament în noiembrie 2025.
Săptămâna trecută, CCR a publicat motivările, iar din acel moment mandatele actualelor conduceri ale TVR și Radio România au încetat.
Conducerile interimare au mandat până când Parlamentul reia procedura și numește noile Consilii de Administrație.
Cine este Sorina Matei
Jurnalista Sorina Matei și-a început cariera în presa scrisă, lucrând la Jurnalul Național între anii 1997 și 2003. Ulterior, a făcut trecerea către televiziune, activând din septembrie 2003 ca reporter și coordonator al secției Politic la Antena 1 și Antena 3.
Parcursul său în televiziune a continuat la posturile B1TV, România TV și Digi24, iar cel mai recent proiect al său a fost la Aleph News, unde a realizat emisiunea „Off/On the Record”.













