Societate
Zile libere 2027. Câte libere legale sunt anul viitor și când pică
De

Românii vor avea 17 zile libere în 2027, zile libere naționale sau mari sărbători religioase, în plus față de zilele de concediu pe care le are fiecare angajat.
Cu toate acestea, nu vom putea beneficia de toate aceste zile, deoarece 8 dintre cele 17 sărbători legale pică în weekend.
În schimb, 9 zile libere vor fi în timpul săptămânii și pot fi combinate cu weekendurile sau cu zile de concediu pentru a obține perioade mai lungi de odihnă.
Citește și: Când își primesc românii pensiile în septembrie 2026. Data la care intră banii pe cardurile pensionarilor
În ianuarie 2027 vom avea trei zile libere, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan. Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 2 mai 2027, iar a doua zi de Paște va fi luni, 3 mai.
Anul 2027 vine cu o situație mai puțin favorabilă pentru cei care așteaptă zilele libere de vară. Adormirea Maicii Domnului, 15 august, va fi duminică, iar acest lucru înseamnă că sărbătoarea nu va aduce o zi liberă suplimentară în cursul săptămânii.
De asemenea, Ziua Muncii, 1 mai, va fi sâmbătă.
Sărbătorile legale sunt stabilite prin legislația muncii și reprezint, în principiu, zile în care salariații beneficiază de timp liber. Există și domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum spitalele, unitățile de alimentație publică, anumite servicii de urgență sau sectoare în care procesul de producție impune continuarea activității.
Pentru salariații care lucrează în zile de sărbătoare legală în situațiile prevăzute de lege, există reguli speciale privind compensarea muncii prestate.
Calendarul complet al zilelor libere din 2027
- 1 ianuarie, vineri – Anul Nou
- 2 ianuarie, sâmbătă – a doua zi de Anul Nou
- 6 ianuarie, miercuri – Boboteaza
- 7 ianuarie, joi – Sfântul Ioan Botezătorul
- 24 ianuarie, duminică – Ziua Unirii Principatelor Române
- 30 aprilie, vineri – Vinerea Mare
- 1 mai, sâmbătă – Ziua Muncii
- 2 mai, duminică – prima zi de Paște
- 3 mai, luni – a doua zi de Paște
- 1 iunie, marți – Ziua Copilului
- 20 iunie, duminică – prima zi de Rusalii
- 21 iunie, luni – a doua zi de Rusalii
- 15 august, duminică – Adormirea Maicii Domnului
- 30 noiembrie, marți – Sfântul Andrei
- 1 decembrie, miercuri – Ziua Națională a României
- 25 decembrie, sâmbătă – prima zi de Crăciun
- 26 decembrie, duminică – a doua zi de Crăciun.











