Societate
Șoferul care a ucis doi turiști în centrul Brașovului a făcut primele declarații despre tragedie. Ce le-a dezvăluit anchetatorilor: „M-am trezit la spital”
De
Șoferul implicat în accidentul grav produs marți seară în centrul istoric al Brașovului, în urma căruia doi oameni au murit, iar un al treilea a fost grav rănit, a fost supus unei evaluări medicale de specialitate. Bărbatul în vârstă de 50 de ani le-a spus anchetatorilor că i s-a făcut rău la volan și că nu își amintește momentul în care mașina a ajuns pe trotuar și i-a lovit pe cei trei pietoni.
Conducătorul auto a fost prezentat în fața unei comisii medicale și urmează să fie întocmit un raport în urma investigațiilor. Anchetatorii încearcă să stabilească dacă acesta a suferit o problemă medicală ce ar putea explica pierderea controlului asupra mașinii. Bărbatul nu ar fi prezentat documente medicale care să ateste că fusese diagnosticat anterior cu epilepsie sau cu o altă afecțiune care i-ar fi putut provoca starea de rău.

La audieri, acesta ar fi declarat că nu își amintește ce s-a întâmplat în momentele premergătoare accidentului. El a motivat că i s-a făcut rău și că nu își amintește cum a trecut cu mașina peste rondul de flori din sensul giratoriu și nici momentul în care i-a lovit pe pietonii care se aflau pe trotuar.
„Nu știu… Mi s-a rupt filmul, mi-am pierdut cunoștința. M-am trezit la spital cu poliția lângă mine. Mi-am pierdut cunoștința înainte de giratoriu. Eu am înțeles că mașina a zburat peste giratoriu. Ați văzut cât e bordura acolo? Dacă aș fi fost conștient, m-aș fi băgat pe acolo? Am permisul de la 18 ani. În 33 de ani de conducere, nu am avut nicio problemă cu permisul. O dată mi-au luat permisul pentru că am depășit un TIR și o dată am avut o amendă de circulație, în 33 de ani de permis”, a spus el.
Inclusiv șoferul a fost rănit în urma accidentului. Acesta a suferit leziuni la nivelul feței și mai multe fracturi costale, însă a refuzat internarea. Despre el se știe că administrează o firmă de instalații și, potrivit polițiștilor, are permis de conducere de 33 de ani și a avut o singură abatere de la legislația rutieră.
Tragedia s-a produs marți seară, pe strada Mureșenilor, în centrul istoric al Brașovului, când șoferul de 50 de ani a pierdut controlul mașinii, a trecut peste sensul giratoriu, iar autoturismul a ajuns pe trotuar, unde a lovit trei pietoni. Doi dintre aceștia au murit, iar cel de-al treilea a fost grav rănit și se află în continuare internat.
Una dintre victimele care și-au pierdut viața era din Germania, iar cealaltă din Piatra Neamț. Pietonul aflat în stare gravă este tot din Germania. Ancheta continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a petrecut accidentul. Raportul comisiei medicale ar urma să ofere informații cheie pentru stabilirea cauzei pentru care șoferul a pierdut controlul mașinii.












