Societate
Proiectul privind plafonarea prețului la motorină a picat. Care ar putea fi noile tarife la carburanți de la 1 iulie 2026
De

Proiectul legislativ privind plafonarea prețului la motorină a picat, astfel că de miercuri, 1 iulie, pot exista noi scumpiri la carburanți, a transmis fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, pentru ziarul Libertatea.
„Nu s-a obținut astăzi prelungirea plafonării prețului la motorină. Proiectul a fost votat marți de trei comisii, însă au fost probleme la cea de Buget-Finanţe”, a spus fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan.
„Gradual, va crește prețul motorinei cu 30-35 bani minim, per litru”, a mai adăugat Bogdan Ivan.
La ora redactării acestui articol, cea mai ieftină motorină din București costă 9.18 lei și se găsește la Petrom. Cea mai ieftină benzină este de 8.62 lei.
Deputatul PSD Augustin Hagiu a acuzat, marți, că inițiativa a fost blocată în Comisia pentru buget-finanțe, condusă de un reprezentant al PNL, vorbind despre un „cinism politic” ce îi va afecta atât pe transportatori, cât și pe șoferii obișnuiți.
„Astăzi ar fi trebuit să avem în plen un vot final pe acest PLX 339/2026 pentru aprobarea Ordonanței 19. Am reușit să rezolvăm cu adoptare la trei comisii acest proiect, din păcate ne-am opintit la o comisie, şi anume cea de Buget-Finanţe.
Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, însă consider că dacă cumva factorul politic a determinat lipsa de interes a preşedintelui Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor faţă de acest subiect, este din nou o dovadă de cinism politic”, a declarat Hagiu, la Palatul Parlamentului.
Deputatul PSD arată că proiectul de lege aproba Ordonanța de Urgență nr. 19/2026 și permitea continuarea schemei de plafonare a prețului la motorină până la sfârșit de noiembrie 2026.
Acesta a susținut că liderul PNL, Ilie Bolojan, ar fi putut să intervină pentru urgentarea discuțiilor din Comisia de buget-finanțe, încât proiectul să ajungă la votul final în plen înainte de încheierea sesiunii parlamentare.
„Este imposibil de estimat cu cât va creşte preţul unui plin la pompă de mâine. Am mai trecut prin aceste momente, eu nu eram deputat, mă ocupam în zona transporturilor.
Nici transportatorii nu pot să-şi estimeze costurile operaţionale, nici cetăţenii care, iată, încep să plece în vacanţă, pentru că suntem deja într-o perioadă în care copiii au terminat şcoala şi se merge în vacanţă, nu îşi pot estima un buget al călătoriilor în ţară şi/sau în străinătate, pentru că nimic nu este stabil şi totul este volatil”, a mai specificat Hagiu.











