Societate
Gigi Becali, derapaj neașteptat în timpul unei conferințe. Șeful de la FCSB a pălmuit un jurnalist
De

În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o, Gigi Becali i-a luat la întrebări pe jurnaliști și a avut un derapaj în stilul său caracteristic. În acelși timp, șeful de la FCSB nu este deloc de acord cu platforma TikTok.
„Mai vin unii pe aici, îi văd băieți buni. Și le zic: «Ia dă telefonul!». Pac, TikTok! Apăs acolo, pac! Șterge, șterge, șterge! Unuia i-am șters TikTok-ul și pe urmă a venit după o lună de zile: «Nea Gigi, mi-am luat BMW nou.
Am șters TikTok-ul, a început să-mi meargă numai bine». El e tinichigiu. «Nu mai stau pe TikTok, toată ziua fac mașini. Câștig 5-6.000 de euro pe lună și uite, am luat BMW!»”, a povestit Gigi Becali.
Ulterior, șeful de la FCSB l-a luat la întrebări pe unul dintre jurnaliști, întrebându-l dacă are TikTok.
„Tu ai?”, la care jurnalistul a răspuns negativ.
„De ce minți?”
„Am Facebook și Instagram”. În acest moment Becali l-a lovit cu palma peste față, râzând.
Altul i-a spus că nu are TikTok, iar Becali i-a strâns mâna. În schimb, le-a transmis celor care au platforma: „Te vor paradi dracii!”. / „Și tu ai? Săraca de tine! Și ce față frumoasă ai”.
Cât despre transferuri, șeful de la FCSB a spus că „Astăzi vine MM. A selectat 4 mijlocași și un atacant. Pe atacant se dau bani, dar nu vă mai spun nimic. Cum spun eu ceva, imediat călare cioflingarii. Nu pot lăsa cioflingarii să ridice prea mult capul, că dacă ridică cioflingarii prea mult capul, hă-hă-hă-hă, se urcă în capul meu. Eu sunt cu Hristos, dar mai puternic sunt, vă dau mai puternic în cap acum cioflingarilor, stați cuminți în banca voastră. Ați văzut ce am făcut? Am vorbit despre cioflingari în fața lui Hristos. Dar el mă știe și îmi cunoaște inima”.












