Connect with us

Un ARO 243 de armată, pus la vânzare pe o platformă online. Câți bani cere proprietarul

Societate

Un ARO 243 de armată, pus la vânzare pe o platformă online. Câți bani cere proprietarul

Conform anunțului publicat online, ARO 243 este echipat cu motor de Câmpulung și beneficiază de atestat de vehicul istoric, un detaliu important pentru colecționarii și pasionații de modele românești clasice.

Proprietarul nu specifică mai multe informații tehnice în descrierea anunțului, dar imaginile publicate vorbesc de la sine.

Exemplarul este finisat într-o nuanță mată de verde închis și poartă însemne inspirate de tehnica militară românească. Pe plafon pot fi observat girofaruri albastre, iar pe laterale se regăsesc elemente decorative precum târnăcopul și lopata prinse de caroserie.

Citește și: Autoturismul Audi A6 folosit de Klaus Iohannis pe când era primar a fost vândut la licitație. Prețul incredibil oferit de cumpărător pentru mașina cu numai 120.000 de kilometri GALERIE FOTO

Autovehiculul pare mai degrabă potrivit pentru expoziții, evenimente tematice ori colecții private decât pentru folosire zilnică. În spatele mașinii pot fi observate canistre suplimentare și un suport exterior metalic.

Jantele negre simple și anvelopele cu profil mixt completează imaginea unui off-roader românesc autentic și, cu toate că nu este un model restaurat la nivel de concurs, mașina pare îngrijită, iar carosieria nu prezintă urme evidente de rugină sau degradări majore.

ARO 243 este una dintre variantele utilitare dezvoltate la Câmpulung Muscel, într-o perioadă în care modelele românești ajungeau inclusiv la export. Astăzi, exemplarele bine păstrate sau restaurate au început să devină tot mai căutate în comunitățile de pasionați de vehicule istorice, potrivit Promotor.

Cât costă ARO 243 cu tematică militară

Potrivit anunțului publicat de proprietar pe platforma OLX, prețul vehiculului istoric este de 8.900 de euro.

În țara noastră există și modele ARO care se vând la sume mai mici, dar exemplarele cu atestat istoric, aspect militar și modificări tematice tind să atragă mai mult interes.

În ultimii ani, interesul pentru mașinile românești clasice a crescut, iar ARO a rămas unul dintre cele mai recunoscute nume produse vreodată la Câmpulung. Pentru mulți colecționari și pasionați auto, astfel de modele nu mai reprezintă doar simple vehicule de teren, ci și o parte din istoria auto.

Citește și: Vilă de vis în Toscana, de vânzare la preţul unei garsoniere din Cluj-Napoca. Domeniu de 4 hectare, piscină, livadă de măslini şi o vie

Click și Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din Societate

To Top