Nu se știe exact câte monede erau în punga de plastic adusă de pensionar la primărie, însă e sigur că numărul acestora a descurajat-o din start pe funcționară. Asta deoarece banii ar fi trebuit numărați, iar operațiunea nu se anunța deloc a fi una rapidă; pensionarul avea în pungă 140 de lei, inclusiv în monede de 5 și 10 bani!
Funcționara de la primărie i-a spus contribuabilului că banii se aduc la ghișeu gata numărați și aranjați în fișicuri, nu ”în halul ăsta”, adică de-a valma, într-o pungă.
Femeia a adăugat că nu e nicidecum datoria ei să numere monede de 5 și 10 bani, însă argumentele ei nu l-au convins pe cel venit să-și plătească taxele.
”Aveți dreptul să-i primiți, să-i numărați. P-ăștia i-am adunat și eu într-un an de zile, dintr-o pensie de 1.300 de lei.
Nu-i frumos din partea dumneavoastră să nu primiți banii”, a replicat pensionarul.
Dialogul dintre cei doi a durat circa trei minute și a fost filmat de bărbat, însă nu include și deznodământul. Acesta însă poate fi intuit: cel mai probabil, funcționara nu a primit banii.
Legislația în vigoare nu impune o limită maximă a numărului de monede care pot fi folosite la o singură plată, indiferent dacă este vorba despre cumpărături sau taxe.
În țările care folosesc euro, există regula celor cel mult 50 de monede de la o singură plată, notează stiriest.