Au fost asistate medical la fața locului 7 persoane, 6 dintre acestea au fost transportate la spital. Din cele 6 persoane transportate la spital, una este intubată, 4 au fost expuse la fum, iar cea de-a șasea prezenta arsuri la un membru inferior.”, se arată în ultimul comunicat al ISU București.
Știrea inițială
În urma declanșării incendiului, există degajări mari de fum, inclusiv pe scara blocului, astfel încât echipele de intervenție caută eventuale persoane care ar fi fost surprinse sau blocate, pentru a le evacua în siguranță.
”Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs într-un apartament de pe strada Sg. Ion Nuțu, sector 5, București.
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, într-un apartament la nivelul etajului 5 dintr-un bloc cu 11 etaje.
Sunt degajări mari de fum și pe scara blocului. Au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru identificarea și evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse.
Misiunea este în dinamică, revenim cu date.
Pentru gestionarea situației de urgență intervin: 7 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori și 6 ambulanțe SMURD.”, se arată în comunicatul ISU București-Ilfov.