Societate

Urs capturat în curtea Şcolii de Poliţie de la Câmpina. Prezența mamiferului fusese semnalată în mod repetat în zona respectivă

Publicat în

Mamiferul a fost atras într-o cușcă special destinată capturării animalelor sălbatice.

În ultima perioadă, prezenţa unui exemplar de urs brun a fost semnalată în mod repetat în zona municipiului Câmpina, inclusiv în proximitatea şi incinta Şcolii de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’, existând preocupări privind siguranţa persoanelor şi prevenirea unor eventuale incidente.

În acest context, au fost efectuate demersurile necesare, conform cadrului legal şi procedurilor specifice, pentru amplasarea unei cuşti autorizate destinate capturării animalului sălbatic.

În cursul zilei de astăzi, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, comisar de poliţie Creţu, din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie ‘Vasile Lascăr’ Câmpina, a sesizat faptul că exemplarul de urs a fost capturat în cuşca special amplasată în acest scop, în incinta unităţii de învăţământ”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.

urs

Ursul este în siguranță și urmează să fie relocat cu respectarea normelor privind protecţia şi bunăstarea animalelor.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova tratează cu maximă responsabilitate atât siguranţa cetăţenilor, cât şi protejarea faunei sălbatice, acţionând permanent pentru prevenirea oricăror situaţii care pot pune în pericol viaţa şi integritatea persoanelor ori echilibrul mediului natural.

Recomandăm cetăţenilor ca, în situaţia observării unor animale sălbatice în apropierea zonelor locuite, să nu se apropie de acestea, să evite orice comportament care le-ar putea provoca şi să sesizeze de îndată autorităţile competente prin apel la 112”, se mai menţionează în comunicatul Poliţiei Române.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version