RAAL, companie care activează în industria componentelor auto, specializată în proiectarea și producția de sisteme de răcire și schimbătoare de căldură, urmează să dea afară 250 de angajați. Este al treilea val de concedieri din acest an, pe fondul crizei economice și al reducerii substanțiale a producției.
Noi concedieri la RAAL, în Bistrița. Sute de oameni vor fi dați afară
Potrivit notificării transmise AJOFM, vizați de noile concedieri sunt 180 de muncitori, 40 de angajați din categoria personalului indirect și 30 de salariați TESA. Primele concedieri sunt preconizate pentru data de 15 noiembrie 2026.
Reamintim că primele concedieri au avut loc la începutul anului, atunci când au fost dați afară 250 de angajați din cauza dificultăților financiare majore cu care se confrunta compania. În luna aprilie, reprezentanții RAAL au anunțat că vor fi concediați alți 500 de muncitori, iar acum alți 250 de oameni vor rămâne fără loc de muncă, scrie timponline.ro.
Reprezentanții AJOFM Bistrița-Năsăud precizează că, pe durata preavizului, persoanele vizate de concedierile colective beneficiază de servicii de preconcediere și de măsuri active de sprijin. Acestea au ca scop facilitarea tranziției către un nou loc de muncă și diminuarea impactului social generat de pierderea locurilor de muncă.
Reamintim că în februarie 2025, conducerea companiei a respins măsura de redresare a situației financiare prin găsirea unui posibil investitor cu cedarea de acțiuni. Decizia a fost luată după ce acționarii au discutat situația financiară a societății în perioada 2018-2024, cu propunerea unor măsuri de redresare a situației financiare.
Printre clienții grupului RAAL se numără John Deere, Class, Samsung.