Societate

Unitatea 2 de la Cernavodă se oprește joi. Directorul centralei a anunțat ora exactă OFICIAL

Publicat în

Romeo Urjan, directorul Centralei de la Cernavodă, a anunțat că procedura de oprire a Unității 2 va începe joi, 13 august, la ora 07:00. Decizia a fost luată în contextul scăderii continue a nivelului Dunării și al atingerii limitelor prevăzute în procedurile de funcționare ale centralei.

„Unitatea 2 de la Cernavodă este în funcțiune în parametrii normali, fără probleme. Am hotărât ca joi, 13 august, la ora 07:00, să începem procedura de oprire controlată, deci nu oprim de urgență, nu oprim intempestiv. Închidem datorită faptului că nivelul Dunării scade și a ajuns la nivelul la care, conform procedurilor noastre, trebuie să o oprim.

Monitorizăm nivelul Dunării, monitorizăm parametrii de funcționare, cum ar fi vibrațiile la pompele de răcire, și am ajuns la concluzia că joi atingem aceste limite și începe procedura controlată la 07:00”, a declarat directorul centralei.

Citește și : România va primi sprijin din partea UE, în contextul crizei energetice. Ce măsuri au fost stabilite

Directorul centralei de la Cernavodă a explicat că oprirea nu va fi una bruscă, ci se va desfășura gradual. Puterea reactorului va fi redusă începând de la ora 07:00, iar în jurul orei 12:00 aceasta va ajunge la zero. Ulterior, Unitatea 2 va fi deconectată de la Sistemul Energetic Național.

„Oprirea controlată înseamnă că nu este forțată de factori externi sau factori interni, nu avem un defect, nu avem o situație de urgență. Este hotărârea noastră, bazată pe prognoză, după cum am spus, și oprirea controlată înseamnă că reducem gradual puterea reactorului. Începem la 07:00, în jurul orei 12:00 ajunge cu putere zero și ne deconectăm de la Sistemul Energetic Național”, precizează Urjan.

Potrivit acestuia, procedura este una planificată și are la bază evoluția nivelului Dunării și prognozele disponibile pentru următoarea perioadă.

Romeo Urjan a mai spus că, după oprirea Unității 2, scăderea în continuare a nivelului Dunării nu va afecta siguranța reactorului, pentru că centrala dispune de echipamente și sisteme de protecție care permit asigurarea răcirii reactorului și în condițiile unui nivel foarte scăzut al apei.

„Noi avem măsuri de protecție la centrala nucleară de la Cernavodă să nu fim afectați de scăderea nivelului Dunării. Avem echipamente care funcționează, respectiv pompe de răcire, care sunt cu rotorul pompelor mult mai jos decât cele care sunt de funcționare normală și putem asigura răcirea în condiții normale cu reactorul oprit. Deci, scăderea Dunării în continuare, atâta timp cât suntem opriți, nu ne afectează siguranța reactorului”, a mai spus Urjan.

Directorul centralei a explicat și motivul pentru care puterea reactorului este redusă progresiv, arătând că o oprire de urgență ar putea genera un stres suplimentar asupra echipamentelor centralei.

„În aceste ore scădem puterea reactorului gradat, așa cum v-am spus, pentru a nu supune la stres echipamentele centralei. La oprire de urgență, de exemplu, dacă declanșezi sistemele de protecție, întotdeauna apare stres pentru echipamentele centralei. Vrem să oprim gradat, cu reducere controlată de putere, astfel încât să nu afectăm echipamentele”, spune directorul Centralei.

Citește și : Ministerul Energiei, anunț despre declanșarea procedurii de oprire a reactorului 2 de la Cernavodă: „Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene”

El a mai vorbit și despre intervențiile realizate în ultima perioadă pentru creșterea nivelului apei în zona centralei, arătând că acestea au permis prelungirea funcționării Unității 2 cu mai multe zile.

„Noi am făcut calculul. Graficele pe care le avem, graficele de nivel local, aici, și putem spune că până în momentul de față am câștigat 5,5 zile, deci până joi dimineață avem o săptămână câștigată de funcționare a Unității 2, datorită intervențiilor care s-au desfășurat prin derocarea stâncii, prin dragarea Dunării și prin amplasarea barjelor. Chiar dacă după o perioadă a scăzut nivelul, creșterea datorită operațiunilor care s-au desfășurat a adus un plus de șapte zile de funcționare”, precizează Urjan.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version