Societate

Un profesor de 85 de ani din Vaslui cere în instanță titlul de Cetățean de Onoare și suspendarea primarului care i-a fost elev: „Se crede mai presus de lege”

Publicat în

Conflictul dintre profesorul Dumitru Marin și administrația locală din Vaslui a ajuns în instanță. Cadrul didactic consideră că merită titlul de Cetățean de Onore pentru contribuția pe care susține că a avut-o la viața culturală a județului și contestă modul în care autoritățile au gestionat procedura de acordare a distincției.

Profesorul ar fi cerut și anularea procedurii de acordare a titlului pentru cinci persoane, dar și recunoașterea propriului drept de a primi distincția.

În documentele depuse la dosar, Dumitru Marin susține că titlul de Cetățean de Onoare reprezintă un drept, nu o favoare pe care primarul o poate acorda după bunul plac. Profesorul a făcut și referiri directe la primarul Lucian Braniște, care i-a fost elev.

Citește și: Un copil de trei ani a ajuns la spital după ce o cruce de mormânt a căzut peste el, într-un cimitir din Timișoara

Acesta a declarat în fața instanței că îi „pare rău că nu l-a lăsat repetent, pentru că poate așa ar fi învățat ceva”. Mai mult, profesorul a cerut „pedepsirea conform legii a cetățeanului Braniște Lucian, care se crede mai presus de lege”.

Schim de replici la ședința Consiliului Local Vaslui

După înfățișarea de la Tribunal, profesorul Dumitru Marin a participat și la ședința Consiliului Local Vaslui, unde a vorbit despre ceea ce consideră a fi un abuz administrativ.

Discuțiile au devenit tensionate după ce consiliera locală Luminița Vârlan i-a cerut profesorului să adopte un ton mai moderat. Aceasta a explicat că dosarul depus de Marin pentru obținerea titlului de Cetățean de Onoare a fost analizat în Comisia de Cultură și Învățământ, dar au fost constatate mai multe lipsuri în documentație.

„Domnule profesor, vă rog, la vârsta dumneavoastră cred că vă faceți un pic de rușine. (…) Mă faceți să îmi fie rușine că mi-ați fost profesor. În legăturã cu dosarul candidaturii dumneavoastră la titlul de Cetățean de Onoare, ieri s-a întrunit Comisia de Cultură și Învățământ în care s-au analizat restul dosarelor, printre care și al dumneavoastră.

S-a constatat că sunt documente lipsă. În momentul în care dosarul va fi complet, va intra în analiză și va primi un aviz pentru a veni în plen”, i-a transmis consiliera locală.

Citește și: O tânără din Iași a ajuns la spital după ce și-a pus lentile de contact cumpărate de pe internet: „O infecție foarte gravă”

Ce solicită profesorul în procesul deschis

Pe lângă acordarea titlului de Cetățean de Onoare, Dumitru Marin cere anularea hotărârilor Comisiei de Cultură și ale Consiliului Local, precum și suspendarea primarului Lucian Braniște din funcție.

Profesorul solicită și audierea edilului în instanță, dar și chemarea mai multor reprezentanți ai administrației locale pentru a da explicații în legătură cu situația. În plus, acesta a indicat trei persoane pe care dorește să le audieze ca martori în proces.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version