Societate

Un pompier a fost amendat și lăsat fără permis pentru că nu a dat prioritate poliției. Mergeau cu toții la aceeași misiune

Publicat în

Pompierul a fost amendat pentu că nu a eliberat calea pentru mașina de poliție aflată în misiune, dar ce nu știau agenții este că bărbatul se deplasa la aceeași intervenție.

Astfel, pompierul s-a ales cu o amendă de 3.000 de lei și a rămas pieton pentru 120 de zile. Acesta a contestat măsura.

Citește și: Mașină electrică în flăcări pe un bulevard din București. O victimă a ajuns la spital, iar pasagerul din dreapta a murit

„La data de 3 februarie, în jurul orei 15:30, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, care se deplasa la un eveniment în satul Căueşti, a depistat în trafic, pe DJ 251J, un autoturism condus de un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Drăguşeni, care circula dinspre localitatea Fundeanu către Căueşti.

Conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea acesteia, şi ar fi avut montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă, fără a avea dreptul legal de a le folosi, conform Criteriilor de performanţă din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă”, a transmis IPJ Galaţi.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Galați au dat un comunicat în care au precizat că șoferul nu avea dreptul să aibă girofar pe mașină. Cazul va fi tranșat în instanță, fiind vorba despre o autospecială care aparține primăriei Drăgușin.

Citește și: Român de 32 de ani, mort într-un accident de motocicletă în Italia. Tânărul mai avea doar câteva sute de metri până acasă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version