Societate

Un bărbat i-a pasat copilului său borseta cu 60.000 de dolari și 2000 de euro ca să treacă de control în Aeroportul Otopeni. Ce s-a întâmplat apoi cu banii

Publicat în

Un bărbat a fost oprit de vameşii din Aeroportul Otopeni după ce a vrut să se îmbarce având asupra sa 60.000 de dolari şi 2.000 de euro, bani gheaţă. Suma depăşește limita maxim admisă de cash pe care un pasager o poate deţine asupra sa, așa că a fost controlat.

Bărbatul a încercat să îi dea borseta plină cu bani copilului minor care însoțea familia, însă gestul a fost observat de autoritățile vamale.

Autoritatea Vamală Română (AVR) susține că bărbatul urma să zbore de pe Otopeni cu destinaţia Doha. Acesta s-a încadrat pe culoarul verde, destinat pasagerilor care nu au nimic de declarat. Însă, la controlul vameşilor şi poliţiştilor de frontieră s-a descoperit că omul avea asupra sa 60.000 de dolari şi 2.000 de euro. Ştiind că este pe cale să încalce legea, bărbatul a încercat, înainte de control, să paseze borseta cu bani copilului său.

„În urma verificărilor efectuate, inspectorii vamali au descoperit suma de 60.000 USD și 2.000 EUR”, a transmis AVR.

Autorităţile au confiscat sumele de bani, iar bărbatul a primit o amendă de 10.000 de lei.

Vezi și Reglare de conturi și urmărire ca-n filme pe străzile din Brașov. Poliția a intervenit de urgență pentru a opri răfuiala golănească. Mai mulți agenți au fost răniți și au cerut ajutorul mascaților

Potrivit legii, persoanele care intră sau ies din UE au obligaţia să declare autorităţilor vamale faptul că deţin asupra lor sume mai mari de 10.000 de euro sau echivalentul în orice altă valută. Declararea banilor se face gratuit în vamă.

Refuzul de a declara în mod transparent atrage automat sancţiunile aplicate, iar în cazul bărbatului din Otopeni: reţinerea sumelor de bani şi amendă contravenţională.

„Autoritatea Vamală Română asigură, prin analiză de risc şi control selectiv, supravegherea fluxului de călători la frontiera externă a Uniunii Europene şi acţionează permanent, în cooperare cu celelalte autorităţi cu atribuţii la frontieră, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de nerespectare a reglementărilor vamale”, au precizat autoritățile.

Citește și Motivul ireal pentru care o femeie și-a dat fostul soț în judecată, după ce a primit 2 milioane de euro la divorț

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version