Societate

Trecem mai devreme la ora de iarnă! Când va trebui să dăm ceasurile înapoi

Publicat în

Trecerea la ora de iarnă se va face anul acesta mai devreme decât în 2025, calendaristic vorbind.

Anul trecut, ceasurile au fost date înapoi cu o oră în noaptea de 25 spre 26 octombrie.

Anul acesta, vom face la fel, însă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Atunci, ora 3:00 va deveni ora 2:00, ceea ce va înseamna că vom câștiga 60 de minute de somn.

De ce trecem mai devreme la ora de iarnă

Trecerea la ora de iarnă cu o zi mai devreme decât în 2025 nu este urmarea unei schimbări a regulii. În Uniunea Europeană, trecerea se face în ultima duminică din octombrie, zi care poate cădea la date diferite de la un an la altul.

Altfel spus, regula rămâne aceeași, însă data din calendar când trebuie să dăm ceasurile înapoi se poate schimba.

Citește și Eclipsa de Soare 2026. Cum poate fi urmărit fenomenul fără instrumente speciale. Metode pentru protejarea ochilor

Cele mai multe device-uri, cum ar fi telefoanele, calculatoarele și ceasurile inteligente, vor face automat trecerea la noul fus orar.

Unele ceasuri clasice trebuie însă reglate manual, iar aceeași situație poate apărea la anumite automobile și la modele vechi de electrocasnice și electronice.

Schimbarea orei nu înseamnă doar reglarea ceasurilor, deoarece poate influența temporar ritmul biologic și obiceiurile zilnice. Unele persoane pot observa modificări ale somnului, ale orelor de masă sau ale programului obișnuit de activitate.

În Uniunea Europeană, s-a discutat mulți ani despre renunțarea la sistemul oră de vară-oră de iarnă, însă statele membre nu au convenit asupra unei soluții comune. În lipsa unui acord, actualul mecanism rămâne aplicabil în toate țările din UE, inclusiv România.

La nivel mondial, practicile diferă considerabil. Circa 40 la sută dintre țări folosesc schimbarea sezonieră a orei, iar restul păstrează aceeași oră pe durata întregului an, fără treceri sezoniere.

Mai multe țări, printre care Egipt, Turcia, Armenia, Argentina, Brazilia și Rusia, au renunțat deja la sistemul oră de vară-oră de iarnă. Același sistem fără schimbări sezoniere este folosit în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Oman, Qatar, Yemen, India, China și Japonia. În Siria, Iran, Iordania și Mexic, schimbarea sezonieră a fost eliminată mai recent, ultima trecere având loc în 2022, potrivit b1tv.

Citește și Mobilizare în trei județe din România în perioada 14-18 septembrie 2026. Rezerviștii, chemați la arme: „Potrivit legii, participă la antrenamentele și exercițiile de mobilizare”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version