Potrivit autorităților, incidentul din București a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 04:00, când Secția 26 Poliție a fost sesizată cu privire la o tâlhărie comisă asupra unui bărbat, într-o zonă din Sectorul 4.
Din primele cercetări că victima, cetățean ugandez, se afla în mașina personală în momentul în care ar fi fost abordat de suspect, care i-ar fi cerut să îl transporte la o adresă, în schimbul unei sume de bani.
La semafor, bărbatul i-ar fi cerut telefonul pentru a efectua un apel. În acel moment, suspectul ar fi recurs la violență fizică, ar fi luat telefonul și ar fi fugit.
Victima ar fi pornit în urmărirea acestuia pentru a-și recupera telefonul. În cele din urmă, suspectul ar fi abandonat telefonul în apropiere, fiind prins la scurt timp de polițiștii mobilizați la fața locului, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 15 Poliție.
Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost condus la sediul poliției pentru audieri. În urma administrării probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, judecătorul a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Agresorul se afla deja sub control judiciar într-un alt dosar și era monitorizat electronic la momentul comiterii faptei.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 26 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.