Sora fetei găsite în valiză, mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare. De când Valentina a murit, a dispărut fără urmă și cățelușul acesteia. Sora tinerei care și-a găsit sfârșitul într-un mod șocant spune că și-a pierdut speranța că o să-l mai vadă vreodată pe Yuki.
Sora fetei găsite în valiză, mesaj sfâșietor pe internet: ”Mă gândesc că e cu ea acolo și sunt împreună”
Eliza a mărturisit într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare că, de-a lungul timpului, a primit mai multe fotografii ale unor cățeluși care sămănau cu Yuki, însă niciunul nu era câinele pe care Valentina l-a iubit atât de mult.
”Am primit multe taguri în acea postare. Nu este Yuki, pentru că am observat că are câteva elemente diferite, ochii sunt puțin diferiți. Într-adevăr, dintre toți cățeii pe care i-am văzut până acum, el seamănă cel mai mult cu Yuki, dar fiindcă Yuki a fost operat, mă aștept cumva să aibă o urmă de la operație. Și acea betadină, cred că este, n-ar trebui să se poată lua ușor. Când mi-am operat pisica, a avut acea betadină, cred că un an de zile, nu reușea să se spele cu nimic. Nu se lua betadina aceea și cumva mă aștept ca și la el să fie.
Totodată, nu m-am orientat neapărat către alte zone, având surse cumva sigure că el ar fi fost abandonat în Sibiu. Am primit multe postări legate de alți căței, tot așa, pomeranieni, săracii, care își caută căsuță, însă, din păcate, nu este el. Să fiu sinceră, mi-am cam pierdut speranța că l-aș găsi. Dacă nu vrea Dumnezeu să ajungă la noi, măcar sper să fie bine și să-și fi găsit o familie ok. Dacă nu este așa și sărăcuțul nu mai este în viață, mă gândesc că e cu ea acolo și sunt împreună”, a transmis sora Valentinei, pe rețelele sociale.
Mesajul Elizei i-a emoționat pe cei care o urmăresc, însă atenția acestora s-a îndreptat către un lănțișor special, pe care tânăra îl avea la gât. Acesta avea un pandantiv pe care era gravată o fotografie în care apar cele două surori.
Reamintim că trupul ei neînsuflețit al Valentinei a fost descoperit marți, 22 septembrie, închis într-o valiză care plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești. Iubitul său este principalul suspect al crimei. Bărbatul a fugit din țară imediat după ce iubita sa a fost ucisă. Acesta a traversat patru țări fără să fie prins de autorități. Tânărul s-a predat în cele din urmă la o secție de poliție din Elveția.