Comunitatea din Râșca, județul Suceava, și scriitorii din Bucovina trec printr-o dublă pierdere. Profesorul și scriitorul Ioan Țicalo a murit miercuri, 7 octombrie, la vârsta de 81 de ani. La doar câteva ore după moartea lui, joi dimineață, a murit și fiica sa, profesoara, poeta și criticul literar Mihaela Grădinariu, la 56 de ani. Ea se afla internată în spital.
„Dacă ieri am anunțat că scriitorul Ioan Țicalo a plecat dintre noi, iată, azi, aflăm că și Mihaela Grădinariu, fiica sa, poetă de certă vocație, cronicar literar de substanță, profesor dedicat, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni și a Uniunii Scriitorilor din România”, a transmis Societatea Scriitorilor Bucovineni.
Ioan Țicalo s-a născut pe 16 aprilie 1945, în localitatea Sinăuții de Jos, dar și-a dedicat întreaga carieră didactică și literară comunei Râșca. A absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română și a predat ani la rând generațiilor de copii din comună.
A debutat publicistic în 1990, în revista „România literară”, iar în 2002 a publicat volumul „În Poiana lui Ioan”. În scrierile sale, s-a aplecat în special asupra vieții satului din nordul Moldovei și asupra oamenilor care au trăit unele dintre cele mai grele momente ale istoriei recente. A fost membru al Societății Scriitorilor Bucovineni.
Mihaela Grădinariu s-a născut pe 3 septembrie 1970, la Fălticeni. A absolvit Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Litere ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din 1994 a fost profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială Râșca, aceeași comunitate în care predase și tatăl său. Pe lângă activitatea de la catedră, a fost poetă, eseistă, cronicar și critic literar, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și a Societății Scriitorilor Bucovineni.