Societate
România, între droguri și dezbaterea legalizării. O generație expusă, un sistem de ajutor tot mai puțin accesat și lecțiile Europei
Datele oficiale pentru anul 2024, publicate de Agenția Națională pentru Coordonare și Politici în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor, informații publicate abia în luna iulie 2026, reliefează o situație destul de complexă. Un număr foarte mare de români declară că au încercat droguri cel puțin o dată în viață.
Dar cum poate un stat să controleze un fenomen pe care încearcă să-l măsoare corect și pentru care tot mai puțini oameni ajung să ceară ajutor?
Drogurile în România. Mai mulți oameni au experimentat, dar consumul recent a scăzut
Datele arată că la nivelul populației cu vârste între 15 și 64 de ani, 12,6% dintre români au declarat în 2024 că au consumat cel puțin o dată în viață un drog ilicit. Proporția celor care au consumat în ultimul an a fost de 5,7%, iar cea a persoanelor care au declarat consum în ultima lună, de 4%.
Diferit față de analiza din 2019, consumul de-a lungul timpului s-a majorat cu 0,7 procente. De partea cealaltă, consumul din ultimul an a scăzut cu un punct procentual, iar cel din ultima lună cu 0,2 puncte. Și sunt diferențe importante. Consumul de-a lungul vieții măsoară experiența acumulată, inclusiv un episod izolat petrecut cu mulți ani în urmă. Consumul din din ultima lună descrie cel mai bine un comportament recent.
Însă problema nu este doar la câți oameni au încercat droguri, ci și la ce fel de substanțe folosesc, la ce vârstă încep și ce sprijin primesc atunci când pierd controlul.
Consumul de droguri în România Sursa: ANPCDDA, date 2024, relatate de Curs de Guvernare, 9 iulie 2026
Tinerii, în centrul fenomenului. Semnele care nu trebuie ignorate
Situația devine destul de sensibilă în momentul în care analiza ajunge să se concentreze pe populația cu vârste între 15 și 34 de ani. Într-o astfel de categorie, 18,5% dintre cei care au răspuns studiilor au declarat că au consumat cel puțin odată un drog ilegal. Cu cât media populației generale este mai mare, cu atât proporția crește. Consumul din ultimul an ajunge la peste 9 procente, iar cel din ultima lună se situează la 6,2 procente.
Comparativ cu 2019, proporția celor care au încercat droguri cel puțin o dată a crescut de la 18,1% la 18,5%. În schimb, consumul recent și cel actual au scăzut. Există însă o schimbare de profil: raportul semnalează creșteri ale indicatorilor de consum în rândul femeilor tinere, în contrast cu scăderile înregistrate în rândul bărbaților tineri.
O astfel de evoluție ne prezintă modul în care politicile publice nu pot fi construite exclusiv pe imaginea tradițională a consumatorului de droguri. Fenomenul este unul uniform, iar programele de prevenție trebuie să țină cont de grupurile de populație. Cât despre minori, o analiză directă ar arăta un potențial dezastru.
Consumul în rândul tinerilor
Canabisul este drogul cel mai răspândit. Dar nu este singura problemă
Canabisul ocupă un loc fruntaș în dezbaterea privind drogurile, mai ales pentru că în jurul său sunt concentrate cele mai multe propuneri cu privire la dezincriminarea sau legalizarea. În țara noastră, 6.7% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani au declarat că au consumat canabis cel puțin o dată în viață. Consumul din ultimul an a fost de 2,3% iar cel din ultima lună de 1,5%. În rândul tinerilor cu vârste între 15 și 34 de ani, 9,6% pentru consumul de-a lungul vieții, 3,8% pentru ultimul an și 2,3% pentru ultima lună. Cu toate acestea însă, comparativ cu 2019, consumul recent și actual de canabis a scăzut.
La nivel european, canabisul este în continuare cel mai utilizat drog ilegal, potrivit Raportului european privind drogurile 2026, publicat de Agenția Uniunii Europene privind Drogurile (EUDA).
Europa este lovită însă de o provocare mai amplă decât simpla prevalență a consumului: diversificarea produselor, variațiile concentrației substanțelor active și dificultatea de a răspunde eficient problemelor medicale asociate. În acest sens, orice discuție despre modificarea legislației ar trebui să pornească de la o distincție fundamentală: reducerea sancțiunilor pentru consumatori nu înseamnă că o substanță devine lipsită de riscuri.
Cocaina, semnalul pieței care se tot schimbă
Dacă datele obținute până acum despre canabis ne arată o evoluție mixtă, cele referitoare la cocaină reliefează o creștere mai clară. În România, consumul de cocaină și crack de-a lungul vieții a urcat de la 1,6% în 2019 la 2,1% în 2024, în rândul populației generale. Consumul din ultimul an a crescut de la 0,5% la 0,8%. În rândul femeilor tinere, evoluția este deosebit de vizibilă. Consumul de-a lungul vieții a crescut de la 1,3% la 2,9%, iar cel din ultimul an de la 0,4% la 1,3%.
La nivel european, tendința rămâne la fel. EUDA arată că disponibilitatea cocainei pe piața europeană a rămas, în continuare, una destul de ridicată, substanța fiind al doilea cel mai cunoscut drog ilegal din Europa. Raportul european atrage atenția și asupra consecințelor medicale: consumul problematic de cocaină este asociat cu riscuri cardiovasculare, probleme de sănătate mintală și urgențe medicale.
În acest context, România nu se confruntă cu un fenomen complet separat de restul continentului. Schimbările pieței europene pot influența disponibilitatea substanțelor și comportamentele de consum din țară.
GRAFIC 4 — Creșterea consumului de cocaină crack în România
Copiii și adolescenții. Avertismentul pentru un viitor controlat
Cea mai sensibilă dimensiune a fenomenului este expunerea adolescenților la droguri. Aici, emoția publică este una destul de justificată având în vedere cifrele din ultimii ani. Ancheta europeană ESPAD 2024, dedicată elevilor de aproximativ 15–16 ani, arată că 12% dintre elevii participanți din țările analizate au consumat canabis cel puțin o dată în viață.
Mai mult, în medie, 2,4% au declarat că au încercat canabis la vârsta de 13 ani sau mai devreme. Aproximativ 26% consideră că ar putea obține canabis destul de ușor sau foarte ușor.
Astfel de date ne prezintă așadar o problemă la nivel european care începe uneori încă din adolescența târzie. Nu înseamnă însă că toți indicatorii se majorează de la un an la altul sau că România este în topul celor mai afectate țări.
Și cine este vinovat pentru acest consum? Școala nu poate fi singura instituție responsabilă. Prevenția face referire la colaborare între profesori, părinți, servicii medicale, psihologi și autorități. Iar mesajul trebuie să fie credibil: riscurile trebuie explicate fără exagerări, pentru ca adolescenții să aibă motive să aibă încredere în informațiile primite.
Paradoxul românesc: solicitările de asistență scad cu o treime
Unul dintre cele mai grave rezultate ale raportului realizat la nivel național nu privește doar consumul, ci relația dintre cei care consum și sistemul de asistență, aproape inexistent în multe cazuri. În 2024 au fost raportate 2.260 de solicitări de asistență ca urmare a consumului de droguri, cu 33,1% mai puține decât în anul precedent. Scăderea este substanțială, dar nu poate fi interpretată automat drept dovada că numărul persoanelor care au nevoie de tratament s-a redus în aceeași proporție.
Am putea căuta și explicații, însă acestea pot fi destul de diferite, de la schimbări în accesarea serviciilor, până la modificări ale raportării. Un consumator care simte că a ajuns la dependență are nevoie de evaluare medicală, de sprijin psihologic, dar mai ales de intervenții sociale organizate pe termen lung. Astfel de servicii nu pot fi înlocuite printr-o campanie de informare sau prin simpla modificare a unei sancțiuni.
Solicitările de asistență în România
Europa și marea dilemă a legalizării. Schimbarea legii înseamnă și dispariția riscurilor?
În timp ce țara noastră dezbate severitatea acțiunilor, statele europene încearcă să răspundă mai multor probleme cu multiple sancțiuni: consumul recreațional, dependența, criminalitatea organizată, noile substanțe psihoactive și efectele asupra sănătății. Pentru că și aici este importantă diferența între dezincriminare și legalizare.
Dezincriminarea face referire la eliminarea unor sancțiuni penale pentru o serie de fapte, în condiții clare stabilite de lege. În schimb, legalizarea implică permiterea și reglementarea unor activități care înainte interzise. Niciuna dintre cele două măsuri nu duce la liberalizarea pieței drogurilor.
Experiențele de la nivel european sunt interesante. De exemplu, Portugalia a ales dezincriminarea deținerii pentru consum propriu în limite prevăzute de lege, dar a păstrat interdicțiile asupra traficului. Mai departe, Germania a implementat în 2024 un regim de legalizare parțială a canabisului pentru adulți, dar cu restricții privind deținerea, cultivarea și distribuirea către alte persoane.
Astfel de modele există, însă ele nu pot fi comparate doar prin existența sau absența unor pedepse. Contează care este accesul la tratament, care sunt măsurile de prevenție, dar și ce reguli se aplică și în ce mod sunt protejați minorii.
Nici legalizarea și nici interdicția nu pot reprezenta garanții clare că un stat poate reduce consumul mare de susbtanțe.
În situația României, o eventuală schimbare legislativă ar trebui precedată de o evaluare a serviciilor medicale, a capacității administrative și a mecanismelor de monitorizare. În acest sens, apare riscul ca o reformă prezentată drept soluție să schimbe cadrul juridic, dar să nu rezolve problemele deja existente.
Ce ar trebui să învețe România din datele de la nivel european
Raportul european din 2026 ne arată că piața drogurilor este una diversificată, iar responsabilitatea substanțelor este una extrem de mare. Cocaina reprezintă o provocare actuală, canabisul continuă să fie cel mai răspândit drog ilegal, iar substanțele sintetice adaugă cele mai mari dificultăți pentru sistemele de sănătate și pentru bazele privind modificările legilor.
În România, raportul semnalează mai ales o mutare a disponibilității unor noi substanțe active către mediul online și către circuite clandestine. Combaterea traficului este necesară, dar nu poate substitui educația, prevenția și tratamentul. Mai mult, cifrele trebuie să devină instrumente de decizie, nu doar argumente folosite selectiv în confruntările politice.
Deci, să ne întrebăm nu doar ce interzicem, ci și câți oameni vom reuși să protejăm
Una dintre cele mai mari greșeli ar fi ca dezbaterea despre legalizare și dezincriminare să transforme problema într-o alegere simplistă între permisivitate și represiune. Datele ne arată că un fenomen cu evoluții diferite este de necontestat: unele forme de consum scad, altele cresc, iar accesarea serviciilor de asistență înregistrează un recul istoric.
Copiii și adolescenții au nevoie de prevenție bazată pe informații credibile. Persoanele dependente trebuie să primească servicii medicale și sociale accesibile. Comunitățile întregi au nevoie de protecție împotriva traficului. Iar autoritățile au nevoie de date reale, comparabile și actualizate.
Ar trebui măsurat și câți adolescenți evită consumul problematic, câți oameni primesc ajutor la timp și câte vieți pot fi protejate în România, iar mai apoi vorbit despre dezincriminare cu succes. Pentru că, dincolo de disputa chiar și despre legalizare, aceasta rămâne adevărata miză pe care multe state de la nivel european au început să o înțeleagă, dar România încă își dă corigența.
