România ar putea face față unor eventuale atacuri cu drone aeriene sau maritime asupra proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit secretarului de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
Oficialul a explicat că instituțiile responsabile de securitatea națională colaborează cu firmele implicate în dezvoltarea proiectului pentru a pregăti un răspuns în cazul unor amenințări.
Cristian Bușoi a fost întrebat luni, 12 octombrie, în cadrul unui eveniment dedicat sectorului energetic, dacă România are capacitatea militară, instituțională și cadrul juridic necesare pentru a proteja infrastructura energetică din Marea Neagră.
Secretarul de stat a precizat că pregătirile pentru eventuale incidente presupun cooperarea dintre Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, companiile care dezvoltă proiectul și structurile de informații.
„Sigur că e o întrebare extrem de importantă și în contextul actual trebuie să ne pregătim pentru orice. Evident că nu noi, cei de aici, putem da răspunsul cel mai potrivit, ci reprezentanții Ministerului Apărării.
Ceea ce vă pot spune este că există un dialog și o colaborare strânsă între Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, cele două companii care dezvoltă Neptun Deep, structurile speciale de informații ale României pentru a pregăti și a fi gata de orice scenariu care ar putea să amenințe Neptun Deep”, a subliniat Bușoi, potrivit Agerpres.
Oficialul și-a exprimat încrederea că autoritățile române au capacitatea de a gestiona eventuale amenințări la adresa proiectului energetic.
„Și, încă o dată, nefiind eu persoana care să dea un răspuns categoric, vă pot spune că eu cred că suntem pregătiți, așa cum s-a dovedit că România a răspuns până acum bine la instigările și amenințările și incidentele care au testat capacitatea de reacție a României, acele drone care unele au fost doborâte, altele au fost monitorizate și atunci, când a fost foarte clar că nu este un pericol pentru populația civilă sau pentru vreo infrastructură critică, s-a luat decizia, în opinia mea, cea mai bună.
Sigur că sunt dezbateri publice, sigur că se pot discuta mult aceste cazuri. Cred că și în cazul Neptun Deep Armata Română și structurile din România pot face față cu brio oricărei amenințări”, a transmis el.
Declarațiile au fost făcute la cea de-a VIII-a ediție a Forumului Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă.