Societate

RO-Alert în nordul județului Tulcea, după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina. Două F-18 spaniole, pregătite pentru decolare

Publicat în

Mai multe ținte aeriene au fost detectate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în apropierea frontierei României cu Ucraina. Două aeronave F-18 spaniole și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT au fost pregătite pentru intervenție, iar populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin RO-Alert.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemele radar au identificat grupul de ținte în jurul orei 23.40, în timp ce acestea se deplasau în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina.

În urma detectării acestora, sistemele de apărare antiaeriană au fost puse în stare de alertă și au fost pregătite pentru decolare două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, precum și un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române.

Citește și : Accident cumplit în Suceava. O mașină a luat foc după ce a lovit un cap de pod, două persoane au ars de vii

MApN a transmis că populaţia din zona de nord a judeţului Tulcea a fost informată cu privire la situaţie printr-un mesaj RO-Alert, transmis la ora 00.10.

„Sistemele de apǎrare antiaerianǎ au fost trecute în stare de alertǎ; două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au fost pregǎtite pentru decolare.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 00.10”, a anunţat MApN.

Ministerul Apărării precizează că, în timpul alertei, nu au fost identificate pătrunderi ale ţintelor în spaţiul aerian naţional.

Citește și : Tragedie în Capitală. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de pe pasajul Obor

Situaţia a revenit la normal în jurul orei 00.42, când alerta aeriană a fost ridicată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version