Societate

Reintroducerea elanilor în pădurile din România, după două secole de absență: „Se acomodează din ce în ce mai bine cu mediul înconjurător”

Publicat în

„Elanii din Parcul Natural Vânători Neamţ se acomodează din ce în ce mai bine cu mediul înconjurător, la trei luni după ce au fost aduşi în ţara noastră”, au transmis, amrţi, oficialii Romsilva, pe pagina de Facebook.

Citește și: Un urs extrem de tacticos a reușit să se apropie periculos de un turist pe Transfăgărășan. Bărbatul n-a schițat niciun gest când animalul i-a mirosit gambele

Patru exemplare de elani, un mascul și trei femele, provenind din centre specializate din Germania, Franța și Elveția, au sosit la finalul lunii aprilie în Parcul Natural Vânători Neamț, administrat de Romsilva.

„Aceste exemplare au fost selectate riguros, pentru a asigura o aclimatizare optimă în noul areal, şi se află în carantină timp de 30 de zile, sub atenta supraveghere a specialiştilor Romsilva”, a mai precizat regia.

Citește și: Sibiul a fost năpădit de vulpi și jderi. Primăria angajează o firmă care să scape orașul de animalele sălbatice

Romsilva anunţă că este o primă etapă dintr-un proiect de revenire a elanului în fauna României, după mai bine de două secole de absenţă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version