Potrivit Eurostat, în anul 2024 au fost înregistrate 19.934 de decese cauzate de accidente rutiere în Uniunea Europeană, față de 20.384 în 2023. Astfel, numărul victimelor a scăzut cu 2,2%, marcând al doilea an consecutiv de declin al accidentelor rutiere mortale la nivel european.
În medie, în UE s-au înregistrat 44 de decese rutiere la un milion de locuitori.
În ceea ce privește rata deceselor raportată la populație, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană.
Concret, țara noastră a înregistrat 78 de decese la un milion de locuitori, cea mai ridicată rată din blocul comunitar.
După România urmează:
Bulgaria – 74 de decese la un milion de locuitori
Grecia – 64 de decese la un milion de locuitori
La polul opus se află țările cu cele mai sigure drumuri din Uniunea Europeană:
Suedia – 20 de decese la un milion de locuitori
Malta – 21 de decese la un milion de locuitori
Danemarca – 24 de decese la un milion de locuitori
Datele Eurostat arată că, per total, în ultimii zece ani s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de decese provocate de accidente rutiere în Uniunea Europeană.
Între 2014 și 2024, numărul victimelor a scăzut cu 17,4%.
Tendința generală a fost una descendentă, însă au existat și câțiva ani în care s-au înregistrat creșteri ale numărului de decese:
2015 – creștere de 0,9% față de anul precedent
2021 – creștere de 5,8%
2022 – creștere de 3,7%
Aceste fluctuații au apărut după anul 2020, când restricțiile impuse în timpul pandemiei au redus semnificativ traficul și, implicit, numărul accidentelor mortale.